Acum 90 de ani, pe 1 ianuarie 1934, venea pe lume, Gheorghe Dinică. A fost considerat de către Horațiu Mălăele drept cel mai mare „băiat rău” din cinema-ul românesc.
Deși a avut roluri pozitive, Gheorghe Dinică a rămas celebru prin roluri negative, de legionar, escroc, mafiot, torționar. A jucat și roluri de ofițer, om politic, securist. Viața lui a fost o serie de lucruri contradictorii. A spus că s-a născut de Crăciunul lui 1933, dar a fost înregistrat abia la 1 ianuarie 1934. A copilărit în cartierul Grivița printre ceferiști și vagabonzi ori negustori ambulanți. A scăpat ca printr-o minune la bimbardamentul din aprilie 1944, pentru că din pivniță, suflul unei bombe l-a aruncat afară.
Gheorghe Dinică a fost un boem. A avut mari probleme cu alcoolul, fără a fi agresiv, Uneori, la filmări, cascadorii îi ascundeau sticlele din cameră, pentru că actorul întârzia pur și simplu. Pur și simplu a cheltuit toți banii pe lăutari și alcool. Îi plăcea să meargă la Șarpele Roșu, cu Nelu Ploieșteanu și Ștefan Iordache. S-a căsătorit târziu, la 60 de ani, deci prin 1994-1995.
A ajuns la film, deoarece, în copilărie, se uita toată ziua la filme în cinema Feroviarul și alte cinema-uri din Grivița. A lucrat la Poștă, a intrat la Teatru și Film din a treia încercare.
A jucat și teatru, a dublat voci la desene animate, a avut roluri în telenovele românești, bulibașa Aurică, generalul Vulturescu. A și cântat melodii de pahar și petrecere. Soția sa, Georgeta l-a ajutat și l-a îngrijit cu devotament până la moartea sa, survenită pe 10 noiembrie 2009, la București.
Sursa foto: Cinemagia