438
Iosif Strassmanm ucenic al lui Auguste Escoffier a rămas legendar ca bucătar favorit al Reginei Maria, apoi ca bucătar al Ambasadei Franței la București, solicitat chiar de Charles de Gaulle care a vizitat România în 1968. Strassman era în anonimat ăn anii comunismului, dar bucătarul lui Dej și al lui Ceaușescu și-a amintit de el ca să facă vizita lui de Gaulle de excepție.
Ceaușescu a fost nevoit să accepte rugămintea lui de Gaulle. Zice-se că și pe la Craiova, dorind să revadă un fost coleg de Academie Militară care în școală i-a fost șef de grupă lui De Gaulle, Ceaușescu a cam trebuit să-l scoată din anonimat și persecuție pe celebrul militar român, generalul oltean Polihron Dumitrescu,. Plus că legenda urbană spune că strada prăpădită unde stătea a fost peste noapte asfaltată și pavoazată cu panseluțe. Plus că la dineul oficial, Ceaușescu a primit rugămintea prietenească de la de Gaulle, ca 13 români să fie lăsați să plece cu viză de emigrare în Franța. Vizitele occidentale în România comunistă se lăsau și cu astfel de cereri, musai la ceasul degustării de bucate alese!
Dar iată ce scrie Kera Kalița pe Facebook:
„Strassman – ucenicul lui Auguste Escoffier
Unul dintre discipolii săi, Iosif Strassman, a devenit nu întâmplător bucătarul favorit al Reginei Maria. Ajunsă la Bucuresci, Principesa, apoi Regina Maria („Missy”), nepoata Reginei Victoria dar și a Țarului Alexandru al II-lea, era nostalgică nu doar după atmosfera tihnită de la conacul din Kent al familiei sale cosmopolite ci și după bunătățurile rafinate pregătite de marele Auguste Escoffier la restaurantul Hotelului Savoy din Londra, unde o ducea adesea, la o tratație, vărul ei, Prințul de Wales, cel atât de înamorat de ea. Așa că, plecată în Balkanii cei încă dedați la ciorbe, ostropeluri, musacale, ghiveciuri și pilafuri, ea l-a angajat bucătar al Casei Regale pe unul dintre străluciții ucenici ai marelui chef francez. Missy nu a avut ce face și a trebuit să se adapteze noilor realități culinare din țărișoara de adopție, luând ce era mai bun de aici. Așa că ea dădea oricând felia de carne cu panadă – acel schnitzel preferat cu obstinație la micul dejun de soțul ei, Ferdinand – pe o farfurioară cu două-trei blinii cu caviar de Vâlcov, bunăoară. Până și cele mai simple rețete, precum „ouăle jumări”, erau înnobilate la cererea ei, devenind Oeufs brouillés à la Reine Marie, făcute întotdeauna cu smântână cremoasă și, desigur, unt franțuzesc de cea mai bună calitate, niciodată cu ulei sau untură. Garniturile banalelor ouă erau pe măsura exigențelor Reginei, mergând de la creveți și gâturi de raci la trufe și anghinare, prezentate pe pat de cartofi sotați cu puțină verdeață și unt topit, cu sos de vin negru, cu piureu de spanac sau lăptuci proaspete, având încă roua din grădina-seră a palatului pe frunzele fragede, nelipsind nici tartele fine stropite cu sos de homar. Asta era posibil mai ales fiindcă ea îl adusese ca bucătar regal pe fostul bucătar șef de la Hotel Negresco din Nisa, cea atât de frecventată de protipendada londoneză, cu care nu va fi rupt nicicând legăturile. Chef Joseph mai lucrase, de altfel, și pentru mari case din Lucerna, Paris, Roma sau Atena.
Mai apoi talentatul gastronom crescut la școala lui Escoffier se va stabili definitiv la Curtea Regală într-o perioadă în care meniurile erau încă redactate fandosit în limba franceză. Dar, în timp, „începând cu anii ’30, timp de un deceniu, pe meniurile cu sonorități occidentale își fac loc denumiri neaoșe de mâncăruri tradiționale românești”. Strasman a fost cel care, sprijinit și de Regina Maria, a introdus meniurile în limba română și, mai ales, meniurile cu preparate românești. Mai mult chiar, creează feluri noi de bucate pe care le numește folosind… toponime românești (asta, bineînțeles, pe lângă suita de feluri de mâncare ce poartă numele membrilor familiei regale și pe cele ale oaspeților ei de seamă). Prăjitura și tortul Caraiman au fost create în bucătăria de la Peleș, ele fiind, în fapt, un dublu omagiu adus muntelui semeț dar și fiului rebel al Reginei Maria, Principele Carol, care, fugind la Paris cu „Duduia” Lupescu, abdicase de la titlul lui de moștenitor pentru a deveni, simplu, „cetățeanul Carol Caraiman”. Acest tort Caraiman are blat cu alune măcinate trampat cu sirop de fragi și vișine și apoi umplut cu o cremă de unt și gem de fragi. Tortul se îmbracă în gem de fragi și se decorează cu o pară confiată. În schimb, prăjitura omonimă are blat de pandișpan umplut cu cremă apparel de cacao (Caraiman) sau cremă fiartă de caramel (Carpați). Forma sa este cea care face legătura cu munții din nume – văzută din față este un triunghi îmbrăcat în glazură de ciocolată, cu o dungă verde – amintind de brazii din Bucegi – pe centru și nins cu nucă de cocos. Strassman a creat astfel de rețete, dar a și îmbunătățit rețete „clasice” românești, fiind autor inclusiv al unei versiuni de „mititei 10 Mai”, din carne de vită de la ceafă, cu seu de pe rinichi și cel mult 3 grame de bicarbonat de sodiu la 1 kil de carne, serviți apoi cu muștar franțuzesc înnobilat cu 11 ierburi provensale.
Strasman a rămas bucătar la Curte și în timpul Regelui Mihai, însă după înlăturarea monarhiei devine un paria pentru noul regim instalat la București, care îl trimite într-o cantină muncitorească ca să-și câștige „cinstit” banii de pensie, anii petrecuți la Palat nefiind socotiți. Din 1948 și până în 1968 neamțul gătește, aproape în anonimat, într-o fabrică din București. Revenirea lui într-o bucătărie care să îi recunoască meritele poartă două nume: Ion Radu și Charles de Gaulle. De origine din Sinaia, fostul bucătar personal al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și al lui Nicolae Ceaușescu, Ion Radu, este cel care a trebuit să organizeze mesele pentru vizita generalului De Gaulle. Acesta îl cooptează în echipă pe Strasman, maestru de netăgăduit în haute cuisine. Impresionat de masă, De Gaulle cere să cunoască bucătarii, astfel află și detaliile sorții triste din ultimii ani a neamțului românizat și îl roagă pe Ceaușescu să fie de acord ca Strasman să devină bucătarul Ambasadei Franței la București, cerere îndeplinită pe loc. Ambasada l-a păstrat în calitate de consultant culinar până în apropierea vârstei de 90 de ani, cu doar patru ani înainte de sfârșitul acestuia. Stasman nu putea uita că fusese școlit la Paris, în faimoasele școli Cordon Bleu și Ritz-Escoffier. Artizan împătimit al pastetei de foie gras, declara cu firească obidă prin anii *50: „O să treaca multă vreme până ce i-om învăța pe comuniștii ăștia să mănânce!””
Sursa foto: Jariștea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 