Sovata va construi un parc tematic dedicat urșilor, cu fonduri europene
Pe scurt
- Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși din întreaga lume, fără animale vii.
- Investiția este estimată la 2,5 milioane de euro și va fi finanțată prin fonduri europene.
- Proiectul va fi realizat în 4-5 ani, pe terenul unui fost complex de sere degradat.
Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși din întreaga lume. Investiția este estimată la 2,5 milioane de euro și va fi finanțată din fonduri europene.
Proiectul va fi realizat pe terenul unui fost complex de sere degradat și urmărește transformarea unei zone industriale într-un circuit civic și turistic, a declarat vineri primarul Fülöp László Zsolt.
„Parcul nu va adăposti animale vii, ci va miza pe educație și interactivitate, iar întregul perimetru va fi amenajat sub forma unei hărți ce reproduce silueta unui urs”, a detaliat edilul.
Traseul va avea forma unui urs, iar în zona denumită „Capul Ursului” va fi construit un pavilion principal circular, din lemn. Acesta va include o zonă de primire, un spațiu expozițional, o sală de proiecții video, grupuri sanitare și spații pentru personal.
Vizitatorii vor putea explora habitatele diferitelor specii prin instalații moderne. În pavilion vor putea fi vizionate și desene animate cu panda, ursul polar și ursul brun, potrivit primarului.
În zonele care corespund labelor ursului de pe hartă vor fi amplasate modele 3D realiste și instalații tematice. Acestea vor prezenta habitatele specifice fiecărei rase.
Clădirile vor fi realizate din materiale naturale, pentru o arhitectură discretă, integrată în peisajul local. Primarul estimează că obiectivul va deveni un punct de atracție pentru familii, prin combinarea recreerii în aer liber cu educația.
„Noi sperăm că o să fie un parc tematic pentru toate generațiile și că, prin atragerea copiilor, o să-i aducem și pe bunici, și pe părinți, și toată lumea”, a afirmat primarul din Sovata.
Finanțarea europeană va fi asigurată prin axa dedicată reconversiei zonelor industriale degradate. Proiectul este estimat să fie realizat în 4-5 ani.
Inițiativa Primăriei Sovata se bazează pe tradiția turistică a stațiunii. Ursul naturalizat de pe malul Lacului Ursu este un simbol al orașului, iar turiștii își fac fotografii alături de acesta de mai bine de jumătate de secol.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)