România introduce alerta de frontieră pentru brățările electronice! Pas uriaș spre siguranță și control total
România face pasul decisiv spre siguranță cu noua lege a brățărilor electronice! De acum, orice persoană monitorizată electronic va fi alertată imediat ce se apropie la mai puțin de 30 de kilometri de frontieră.
Șeful statului a anunțat cu surle și trâmbițe pe Facebook: „Noile prevederi actualizate, inclusiv introducerea alertei de apropiere a frontierei, consolidează capacitatea de control și reacție a autorităților în timp real pentru a se asigura că măsurile judiciare sunt respectate”.
Președintele a subliniat că România trebuie să aibă toate reglementările necesare pentru a-și respecta noile obligații legate de aderarea la spațiul Schengen. „Finalizarea procesului legislativ și toate aceste prevederi permit ca monitorizarea electronică să fie realizată unitar și coerent, cresc siguranța publică, protejează mai bine victimele și aliniază România la standardele europene în materie de justiție și securitate”, a adăugat acesta.
Noutatea absolută este sistemul de alertă de apropiere de frontieră, introdus oficial prin Decretul semnat pentru promulgarea Legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2024. Potrivit Administrației Prezidențiale, modificările vizează inclusiv extinderea utilizării brățărilor electronice pentru persoanele aflate sub control judiciar, arest la domiciliu sau eliberate condiționat cu interdicții speciale.
Guvernul a adoptat ordonanța încă din iunie 2024, iar purtătorul de cuvânt a declarat: „Ordonanța prevede și o nouă categorie de alertă – cea de apropiere de frontieră”. Practic, autoritățile vor fi acum cu ochii pe orice mișcare suspectă lângă graniță!
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)