Vineri, 30 octombrie 2026 EUR 5,3441 USD 4,8015

Finlanda: Primul exerciţiu cu NATO de la aderarea la alianţă

· 1 min citire · 474 citiri
1 mincitire 474citiri
Ascultă articolulVoce în limba română
0:001:50
FacebookDistribuie pe Facebook

Finlanda a anunțat joi că a efectuat primul exercițiu militar de la aderarea la NATO, cu două fregate germane și portugheze care au acostat simbolic în portul Helsinki.

Fregatele Mecklenburg-Vorpommern și Bartolomeu Dias vor sta în capitala finlandeză până duminică, potrivit unui comunicat al marinei finlandeze, informează agerpres.ro.

Miercuri, înainte de sosirea lor în Helsinki, navele NATO au participat la un exercițiu desfășurat de flota finlandeză de coastă în Golful Finic, aproape de Rusia, alături de trei nave ale țării nordice.

Marina a precizat într-un comunicat că acesta este primul exercițiu și vizită de când Finlanda a devenit membru NATO.

Finlanda, care împarte o frontieră cu Rusia, a pus capăt decadelor de neutralitate și nealiniere militară și a devenit oficial membru al Alianței pe 4 aprilie, alăturându-se ca cel de-al 31-lea membru.

Candidatura Finlandei și a Suediei la NATO a fost anunțată în mai anul trecut, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia și a cererii Moscovei de înghețare a oricărei extinderi a alianței spre Est, reamintește AFP.

Suedia încă așteaptă aprobarea necesară de la doi membri, Turcia și Ungaria, pentru a se alătura NATO.

Intrarea Finlandei în NATO adaugă 1.340 de kilometri de frontieră între Alianță și Rusia.

Țara nordică, care a menținut rezerve militare masive de câteva sute de mii de cetățeni ce pot fi mobilizați chiar și după sfârșitul Războiului Rece, aduce resurse militare semnificative la NATO.

Exerciții cu soldați ai NATO au avut loc deja în mod regulat în Finlanda în ultimii ani, țara fiind membră a „Parteneriatului pentru Pace” al alianței.

Ți-a fost util articolul?

Facebook
Autor Redactor Alexandru Razvan

Dacă ți-a placut această știre, nu uita să lași un comentariu sau să o distribui pe rețelele de socializare. Îți multumesc că ești aici și faci parte din comunitatea EQYNews!

Toate articolele

Comentarii (0)

Fii primul care comentează

Adresa de email nu se publică. Comentariile sunt moderate.