Paul Surugiu Fuego cântă în această seară, 3 noiembrie 2024, de la ora 19.00, la Sala Palatului.
Pe Facebook, artistul și-a exprimat astfel opinia față de concertul său:
„Dragii mei, mare surpriză mare! Pe 3 noiembrie 2024, de la ora 19.00, vă aștept la Sala Palatului din București, la super concertul extraordinar pop simfonic ”Sufletul meu de copil”, o reverență în fața nostalgiei, un spectacol plin de energie, de muzică aparte, de rememorări și o trecere prin cei mai frumoși ani ai mei și ai publicului meu. Slagăre nemuritoare ale românilor, piese iubite și îndrăgite vor răsuna, într-o interpretare aparte, cu noi aranjamente. Voi fi acompaniat de Orchestra Simfonică a Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța. Alături de noi, ca personaje principale, vor fi membrii corului de copii ALLEGRETTO, care celebrează anul acesta 50 de ani de existență și performanțe . Toți vom face un show de zile mari, fiind dirijați de maestrul Cristian Obrejan. Invitatele mele de seamă, alături de care pregătesc momente spectaculoase sunt artistele Oana Sirbu și Daniela Vladescu. Va fi un concert UNIC, la propriu, așa cum nu ați mai văzut, pentru că pregătim o explozie de bună dispoziție și un concept unic, pop simfonic! Va fi o poveste cu muzici alese, cu bucuria unor ani pe care nu-i regretăm, ci ne aducem aminte de ei cu drag pentru melodicitatea lor! Sunt sigur că timp de aproape două ore și jumătate nu veți simți cum a trecut timpul și vă veți bucura de frumoasa poveste pe care vi-o ofer, în această provocare muzicală și pentru mine!”
Sursa foto: Facbook