Adrian Mutu a părăsit banca tehnică a feroviarilor clujeni!

de Florian
0 Comentarii 118 views

Adrian Mutu a plecat de la CFR Cluj. Faptul că echipa e acum la 10 puncte distanță de FCSB și în urma CSU Craiova la 7 puncte, cu Rapidul în coastă, a dus la probabbilitatea ca în mintea Briliantului să apară ideea de a-și depune mandatul de antrenor al feroviarilor. Egalul cu Sepsi din Play-off-ul SuperLigii prevestea dezatrul din Cupa României, unde clujenii au fost „scoși” de o echipă cu blazon dar din ligile inferioare, Corvinul Hunedoara cu un „sec” 4-0! Adică mai bine CFR nu s-ar fi prezentat la meci, pierzând la masa verde cu 3-0. Acest scor rușinos a fost picătura care a umplut paharul lui Mutu.

Sâmbătă, CFR se luptă cu Rapid, o ultimă șansă de a se apropia decisiv de poziția a doua a clasamentului. Mutu va fi înclocuit cu Andrea Mandorlini, adică exact cu antrenorul căruia Mutu îi luase locul când plecase de la Rapid.

Conform Adevărul.ro care preia știrea de la Fanatik.ro, Adrian Mutu a declarat:

„Mi-am dat demisia de la CFR Cluj! M-am gândit toată noaptea, nu pot să trec peste această umilință. Eu am o altă mentalitate, una de învingător. Demisia mea este de la ora 11:00 dimineața pe biroul președintelui de la CFR Cluj, Cristi Balaj. Aștept s-o aprobe și domnul Varga și ne strângem mâinile.

A fost o umilință prea mare, peste care eu, care am un caracter de campion, pur și simplu nu pot să trec. Îmi doresc să facă performanță în continuare CFR-ul, dar e greu în aceste condiții, pe care le-ați văzut și dumneavoastră. E vorba despre evoluția pe care am avut-o în meciul împotriva Corvinului, dar mai ales despre lipsa de atitudine care a existat.

Deci, oficial, pot spune că mi-am înaintat demisia! Îmi pare foarte rău de această situație, dar eu, Adrian Mutu, am stat și m-am gândit toată noaptea și pur și simplu nu pot accepta așa ceva”

 

Sursa foto: Arhivă

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2024 EQY News All rights reserved.