Acad, Ioan Aurel Pop a declarat pentru „Q Magazine”, preluată de pagina de Facebook a Academiei Române:
„Nu este prima oară când anumiți formatori de opinie nu pot trăi de grija cercetării din România și mai ales de grija Academiei Române.
Menționez că, după venirea lui Putin la putere în Rusia, a început un proces periculos de epurare a academiilor naționale în țările foste comuniste. Între primele care s-au supus ordinelor venite de la Moscova a fost Academia Ungară, care s-a văzut nevoită să accepte ca toate institutele de cercetări de sub autoritatea sa să treacă sub controlul guvernului. La scurt timp, a trebuit să facă același lucru și Academia Republicii Moldova, unde institutele au trecut la universități, iar acolo sunt aproape îngropate în anonimat și marginalizare.
Rețeta este veche: la noi, prin anii 1970, Ceaușescu a trecut institutele Academiei la universități, iar experiența fost tristă. Ca urmare, în 1990, toate aceste institute au cerut și au obținut revenirea la Academia Română. Tot Ceaușescu a creat o academie paralelă care trebuia să ia locul Academiei Române, aceasta din urmă fiind menită să moară fizic, prin moartea treptată a membrilor ei. Și statul postcomunist a creat o academie zisă a oamenilor de știință (ca și cum Academia Română ar fi formată din oameni de artă!), care subminează autoritatea și activitatea Academiei Române.
Singura instituție din România care are institute de cercetare fundamentală (teoretică) este Academia Română. Aceste institute nu aduc venituri imediate, nu produc obiecte palpabile și bune de vânzare, ca să le putem măsura la cântar și periodic eficiența.
𝐄𝐮 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐭 𝐬𝐚̆-𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐜𝐫𝐢𝐮 𝐬𝐚𝐮 𝐬𝐚̆-𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐭𝐢𝐧𝐝 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐦𝐚𝐭𝐞𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐨 𝐦𝐞𝐭𝐨𝐝𝐚̆ 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐜𝐮𝐥, 𝐨 𝐭𝐞𝐨𝐫𝐞𝐦𝐚̆, 𝐨 𝐥𝐞𝐠𝐞, 𝐢̂𝐧 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐝𝐚𝐭, 𝐟𝐢𝐢𝐧𝐝𝐜𝐚̆ 𝐚𝐬̦𝐚 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐧𝐮 𝐬-𝐚 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚.
Cercetătorii din institutele teoretice ale Academiei au fost plătiți și sunt plătiți pentru cercetările lor, cu rezultate parțiale, de etapă, probabile.
𝐈̂𝐧 𝟏𝟗𝟖𝟗, 𝐚𝐯𝐞𝐚𝐦 𝟓𝟓 𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢, 𝐢𝐚𝐫 𝐚𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝟑𝟏 𝟎𝟎𝟎! 𝐎𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐨𝐬 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞-𝐥 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐢𝐦 𝐮𝐫𝐦𝐚𝐬̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐫𝐢? 𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐫𝐚𝐧𝐣𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐢𝐦𝐩𝐞𝐝𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐞𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐚𝐥 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐢, 𝐚𝐫 𝐟𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐢 𝐬𝐞 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐚̆ 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭. 𝐂𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐥𝐢𝐞𝐦, 𝐜𝐚 𝐬𝐚̆-𝐢 𝐬𝐟𝐚̆𝐭𝐮𝐢𝐦 𝐩𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐯𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐜𝐞𝐩𝐭̦𝐢𝐞 𝐬𝐚̆-𝐬̦𝐢 𝐢𝐚 𝐜𝐚̂𝐦𝐩𝐢𝐢. 𝐂𝐞 𝐫𝐨𝐬𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚?
Din toți acești cercetători de azi (31.000), circa 2.600 sunt ai Academiei Române, grupați în circa 70 de institute și centre de cercetări și de creație.
Se vede cu ochiul liber că media de cercetători este de circa 35 de oameni pe institut și că cercetătorii Academiei Române reprezintă cam 8,3% din totalul acestor cercetători răspândiți în institutele naționale din subordinea Agenției/ Ministerului Cercetării, în universități și în alte foarte puține locuri.
Ce fel de eficiență pentru piață pot avea institutele de matematică, de chimie teoretică, de istorie, de arheologie (care aduc, totuși, venituri din săpăturile de salvare și din expertize), de virusologie, de antropologie, de filosofie și psihologie, de filologie, de istorie literară, de istoria artei, de folclor etc.
𝐄𝐯𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭, 𝐬𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐩𝐞 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐚̆ 𝐯𝐨𝐦 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐭̦𝐢𝐢 𝐭𝐫𝐨𝐠𝐥𝐨𝐝𝐢𝐭̦𝐢. 𝐃𝐚𝐫 𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮?
Dacă un cercetător al Academiei Române scrie o poezie, un eseu, o bucată de proză, dacă descoperă date noi din biografia lui Solomon Marcus, dacă scrie o monografie despre Emil Racoviță, să mă reped și să-i aplic „corecții” fiindcă nu aduce venituri?
Vreau să vă reamintesc că domnul președinte Nicușor Dan este/a fost cercetător al Institutului de matematică Simion Stoilow al Academiei Române. Oare cariera sa în cadrul Academiei să fi fost în van? Nu comentez aici felul în care sunt plătiți cercetătorii Academiei și care au venituri minime, dar voi reveni în acest sens.
Conform clasamentului Scimago (Scientiae Imago), Academia Română a fost pe primul loc la cercetare între instituțiile din România, în anii din urmă. Dacă a reușit acest lucru cu sub 10% din cercetătorii din România, atunci ce să mai reducem?
𝐃𝐞 𝐚𝐥𝐭𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢, 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐝𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐞 𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝𝐚̆ 𝐚𝐧𝐮𝐚𝐥 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝟎,𝟏𝟖% 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐈𝐁, 𝐢𝐚𝐫 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐞𝐢 𝟎,𝟎… 𝐬̦𝐢 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐬̦𝐭𝐢𝐮 𝐜𝐚̂𝐭. 𝐍𝐢𝐜𝐢 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐜𝐮𝐥𝐚. 𝐎𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐩𝐞𝐬𝐞 𝐠𝐫𝐞𝐮 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐫𝐢𝐳𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐳𝐢, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐭 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞 𝐚𝐩𝐚𝐬𝐚̆?
Să fim serioși. Aud că se revoltă unii fiindcă academicienii ar fi plătiți prea bine și prea mult. Sunt în total, teoretic vorbind, maximum 181 de membri corespondenți și titulari (conform legii), dar de fapt sunt cu puțin peste 150. Dacă 150 de oameni care primesc anumite indemnizații sunt povara cea mare pentru buget, atunci propun Parlamentului să desființeze Academia, să-i condamne la moarte pe bătrânii savanți și să decreteze moartea științei.
Acestea fiind spuse, nu înțeleg această ofensivă contra cercetării românești. Mă așteptam la pledoarii pentru mărirea numărului de institute și pentru creșterea numărului de posturi.
𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐚 𝐁𝐮𝐥𝐠𝐚𝐫𝐚̆ 𝐚𝐫𝐞 𝐮𝐧 𝐧𝐮𝐦𝐚̆𝐫 𝐝𝐮𝐛𝐥𝐮 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐟𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆, 𝐢𝐚𝐫 𝐁𝐮𝐥𝐠𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐢 𝐨𝐫𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚
Totuși, Academia Română a făcut un proiect de asanare proprie (cu reducerea numărului de institute), dar propunerea de modificare a legii sale zace undeva la Parlament. Fără aprobarea Parlamentului și Guvernului nu ne putem reforma.
Cercetarea științifică și creația intelectuală din România nu sunt, în niciun caz, un impediment pentru dezvoltarea țării. Dar, ca orice lucru omenesc, și cercetarea se poate optimiza, se poate reforma și trebuie să se adapteze mereu dinamicii contemporane
”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 