Duminică, 25 octombrie 2026 EUR 5,3492 USD 4,7791

România, lovită înainte de barajul cu Turcia! Denis Drăguş, OUT la Istanbul după decizia FIFA

· 2 min citire · 51 citiri
2 mincitire 51citiri
Ascultă articolulVoce în limba română
0:002:09
FacebookDistribuie pe Facebook
România, lovită înainte de barajul cu Turcia! Denis Drăguş, OUT la Istanbul după decizia FIFA
Credit foto: Andrei Plesnilă

Echipa naţională a României primeşte o veste proastă chiar înainte de meciul decisiv cu Turcia din semifinala barajului pentru World Cup 2026. Denis Drăguş nu va putea juca pe 26 martie la Istanbul, după ce Comisia de Disciplină FIFA a respins apelul depus de FRF pentru reducerea suspendării.

Atacantul a fost eliminat în partida din Bosnia, fiind suspendat două meciuri. Primul dintre ele a fost deja ispăşit, la victoria categorică cu San Marino, scor 7-1. Oficialii români au sperat până în ultimul moment că pedeapsa se va reduce la o singură partidă, însă forul mondial a decis să menţină sancţiunea.

Federaţia a confirmat decizia pe pagina oficială: „Apelul depus de FRF la Comisia de Disciplină FIFA pentru reducerea suspendării lui Denis Drăguş, eliminat la Zenica, a fost respins. Astfel, din păcate, atacantul nostru nu va fi disponibil pentru semifinala play-off-ului CM 2026, Turcia – România, meci programat în 26 martie, la Istanbul”.

Cu trei săptămâni în urmă, Denis Drăguş era încrezător într-un verdict favorabil: „Sper să se judece corect, am văzut că s-a făcut apel. Sper să se analizeze bine faza şi să pot să joc pentru că se vede clar. Ok, e imprudenţă, dar nu e niciun moment vorba de intenţie şi sper că se va lua în calcul asta. Cu siguranţă, altfel nu ne mai prezentăm. Putem bate şi echipe mari. Au o echipă foarte puternică, dar aşa cum a fost cu Elveţia, cu Ucraina, cu Austria… eu cred că putem să ne calificăm. Ei sunt un pic… e normal să fie. Pleacă favoriţi, joacă acasă, sunt încrezători, dar nu cred că le va fi uşor. Mă bucur dacă ei cred că sunt deja calificaţi. O să vedem după meci”.

În cazul în care „tricolorii” trec de Turcia, Denis Drăguş va putea reveni pentru finala barajului, unde adversara va fi învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo.

Ți-a fost util articolul?

Facebook
Autor Redactor Alexandru Razvan

Dacă ți-a placut această știre, nu uita să lași un comentariu sau să o distribui pe rețelele de socializare. Îți multumesc că ești aici și faci parte din comunitatea EQYNews!

Toate articolele

Comentarii (0)

Fii primul care comentează

Adresa de email nu se publică. Comentariile sunt moderate.