214
Orașul Băile Herculane aduna pe vremuri elita politică și culturală a Europei la băile sale minune. Peste Cerna, în zona apropiată de statuia lui Hercule și de un pavilion care azi este preluat de Ministerul Apărării, a fost construită o bijuterie arhitectonică, primul pod din Europa construită în curbă, în 1865.
Podul construit în vremea împăratului austriac Franz Josef are partea de trotuar apărată de un zid cu acoperiș. Înspre stradă, podul e sprijinit pe stâlpi metalici, cu burlane pentru scurgerea apei. Două mici portaluri sunt la cele două intrări, fiecare având intrări pe cele patru laturi. Acoperișul este în stil boltă, intrările se termină în arc de cerc. colțurile sunt formate din coloane pătrate în stil compozit. Bolțile și friza dintre bolți și capitelul coloanelor sunt decorate cu frunze de laur și ghirlande. Colțurile portalurilor au acortere, pe care se găsește o sferă metalică. Deasupra portalurilor, sunt statui. Era un cunoscut loc de promenadă al turiștilor din toate timpurile.
Peretele podului are decor în stil „meandre”, cu metope dreptunghiulare și pătrate, între care, din loc în loc, sunt firide, în care sunt prezente statui. Peretele este alb, iar contururile în stil „meandre” ale metopelor și brâul orizontal și vertical care încadrează metopele și firidele tot în stil „meandre” este de culoare verde.
Podul, scrie RRA. ajunsese într-o avansată stare de degradare și se putea prăbuși, dacă autoritățile din Băile Herculane nu interveneau. Acestea au alocat 7 milioane de lei, fonduri europene, iar podul a fost reabilitat și redat din acest sezon circuitului pietonal și auto „pentru încă cel puțin 200 de ani”, după cum afirmă cei care care care au realizat lucrările, citați de RRA
Sursa foto: RRA