Sâmbătă, 24 octombrie 2026 EUR 5,3492 USD 4,7791

CFR Cluj și FCSB se întâlnesc în derby-ul Superligii, cu miză importantă pentru clasament

· 2 min citire · 117 citiri
2 mincitire 117citiri
Ascultă articolulVoce în limba română
0:002:32
FacebookDistribuie pe Facebook
CFR Cluj și FCSB se întâlnesc în derby-ul Superligii, cu miză importantă pentru clasament
Credit foto: Andrei Plesnilă

În această seară, de la ora 21:30, CFR Cluj și FCSB se duelează pe stadionul din Gruia, într-unul dintre cele mai așteptate meciuri ale rundei a 6-a din Superligă. Partida este transmisă în direct pe PrimaSport 1 și DigiSport 1.

Cele două echipe vin după starturi de sezon contrastante. CFR Cluj se confruntă cu probleme de lot și trece printr-o perioadă dificilă, fiind în insolvență din cauza datoriilor. Formația pregătită de Marius Șumudică ocupă locul 13, cu doar 3 puncte din patru partide (o victorie și trei înfrângeri) și are o restanță de disputat cu U Cluj. De cealaltă parte, FCSB este neînvinsă, are 11 puncte (trei victorii, două egaluri) și speră ca un succes la Cluj să o aducă pe primul loc al clasamentului, peste Dinamo.

Dacă FCSB câștigă, va acumula 14 puncte, depășind Dinamo cu un punct. În schimb, un succes al ardelenilor i-ar duce la 6 puncte și pe poziția a 11-a.

Confruntarea aduce și duelul dintre antrenorii Marius Șumudică și Marius Baciu, care s-au mai întâlnit o singură dată în carieră, în 2015, într-un meci Astra Giurgiu – Concordia Chiajna, scor 2-2.

Înainte de acest meci, statistica arată că bucureștenii sunt singurii neînvinși din actuala ediție, în timp ce ardelenii au cea mai mică medie de faulturi comise pe meci (9,5). Ultima înfrângere pe teren propriu a CFR-ului în campionat a avut loc pe 25 octombrie 2025, 0-2 cu Farul. De atunci, clujenii au 10 victorii și trei remize acasă.

În ultimele 10 dueluri directe din Superligă, FCSB a obținut trei victorii, CFR Cluj două, iar cinci partide s-au încheiat la egalitate. Cea mai recentă confruntare a avut loc pe 25 ianuarie 2026, când FCSB a pierdut pe teren propriu cu 1-4 în fața celor de la CFR Cluj.

Echipele probabile pentru derby-ul din Gruia sunt următoarele:

CFR Cluj: Vâlceanu – Kun, Braun, Abeid, Simao Rocha – Korenica, Perianu, Ad. Păun – Cordea, Drazic, Sfait. Antrenor: Marius Șumudică. Absenți: Fică, Masic (accidentați).

FCSB: M. Popa – Batubinsika, Dawa, Duarte – Cisotti, J. Paulo, Gnahore, Pădurariu – Oct. Popescu, Bîrligea, Fl. Tănase. Antrenor: Marius Baciu. Absenți: Ngenzana, M. Popescu (accidentați).

Arbitrajul meciului va fi asigurat de George Găman la centru, ajutat de George Neacșu și Cosmin Bojan, iar la VAR se vor afla Florin Andrei și Claudiu Marcu.

Ți-a fost util articolul?

Facebook
Autor Redactor Alexandru Razvan

Dacă ți-a placut această știre, nu uita să lași un comentariu sau să o distribui pe rețelele de socializare. Îți multumesc că ești aici și faci parte din comunitatea EQYNews!

Toate articolele

Comentarii (0)

Fii primul care comentează

Adresa de email nu se publică. Comentariile sunt moderate.