70
Mai sunt puține zile în „călindarul” strămoșesc până când se vor isprăvi „câșlegile”, adică perioada de mâncat de dulce, veseliri și ceremonii. Pe 14 noiembrie începe Postul Crăciunului iar următoarele câșlegi de primăvară vor fi începând după 7 ianuarie și până la Postul Paștilor, iar cele de vară se vor împărți între postul Sfinților Apostoli și al Sfintei Marii.
Așadar, la Jariștea Locantă, se anunță disponibilitate pentru petreceri cu ștaif, cu aromă de vremuri boierești, voievodale ale unui București neatins de febra contemporaneității.
Ca de obicei, Kera Kalița și-a expus „invitațiunea cu peceți în calapoade” pe interminabilul și continuul Facebook, ultima modă în materie de comunicare:
„La Jariștea, nunțile sunt toate precum a Zamfirei, cea „frumoasă ca un gând răzleț”
Așa cum spun învățații, taina cununiei ca înțeles al vieții și, totodată, sacrament spiritual, se găseşte printre „cele şapte taine ale Bisericii prin care în urma binecuvântării preotului se coboară peste miri harul dumnezeiesc necesar pentru întemeierea familiei creştine”.
La români, nuntirea se află, din vechime, la hotarele vrăjite ale liubovului, când sufletele își destăinuie lumii și își îndumnezeiesc arsura păgână. Ele pornesc a dănțui în ritmul lor tainic, îngemănând frumusețea și prospețimea vârstei cu trăinicia promisă a veșniciei în doi. Sunt clipe de rară frumusețe și bucurie, așa cum cel mai frumos le-a pictat cu rime sprințare pe hârtie George Coșbuc, plecând de la ceea ce el însuși văzuse în sărbătorile înlănțuite cu vesele chiote la Hordou:
„Şi-atunci de peste larg pridvor,/ Din dalb iatac de foişor/ Ieşi Zamfira-n mers isteţ,/ Frumoasă ca un gând răzleţ,/ Cu trupul nalt, cu părul creţ,/ Cu pas uşor.// Un trandafir în văi părea;/ Mlădiul trup i-l încingea/ Un brâu de-argint, dar toată-n tot/ Frumoasă cât eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot/ Cu mintea mea.// Şi ea mergând spre Viorel,/ De mână când a prins-o el,/ Roşind s-a zăpăcit de drag,/ – Vătavul a dat semn din steag/ Şi atunci porniră toţi şireag/ Încetinel.”
Kera Caliței, Jupâneasa Jariștei, răsfoind paginile îngălbenite de vreme ale colecției revistei cibiniene Tribuna din 1889, a avut, asemeni lui Titu Maiorescu cândva, o tresărire uimitoare atunci când, mai deunăzi, a recitit prima versiune a operei ieșită de sub teascurile tipografilor de demult, găsindu-și astfel inspirațiunea pentru marele praznic al iubirii în Locanta-i. Precum în ghiersuirea slovelor lui Coșbuc, preaplinul sufletesc se regăsește și în belșugul ademenitor de pe mese, iar clocotul inimilor se îmbină neasemuit, în pași de danț, cu zornăiala meșterilor muzicanți, cum, în Bucureștii Vechi, Taraful Crailor de Curtea Veche:
„Şi-n vremea cât s-au cununat/ S-a-ntins poporul adunat/ Să joace-n drum după tilinci:/ Feciori, la zece fete, cinci,/ Cu zdrângăneii la opinci/ Ca-n port de sat.// Trei paşi la stânga linişor/ Şi alţi trei paşi la dreapta lor;/ Se prind de mâini şi se desprind,/ S-adună cerc şi iar se-ntind,/ Şi bat pământul tropotind/ În tact uşor.// Iar la ospăţ! Un râu de vin!/ Mai un hotar tot a fost plin/ De mese, şi tot oaspeţi rari,/ Tot crai şi tot crăiese mari,/ (…) A fost atâta chiu şi cânt/ Cum nu s-a pomenit cuvânt!/ Şi soarele mirat sta-n loc,/ Că l-a ajuns şi-acest noroc,/ Să vadă el atâta joc/ P-acest pământ!”.
Trecerea acestui prag prin care se zidește o familie și fastul sărbătorii transmis peste evuri se cuvin respectate cu evlavie și tocmai aiasta se întâmplă la Jariștea, unde totul – tablourile cu semnături de muzeu, mobilierul de epocă, tapiseriile vechi de secole, candelabrele lucitoare, dantelăria de Flandra, carafele de cleștar, vesela de porcelan nobil sau tacâmurile de argint embosate – respiră cu încântare firescul tradiției curate, oferind privilegiul de a lua parte la o nuntă ca în timpurile frumoase de altădată tuturor mosafirilor ce dau buluc, nerăbdători să se pună chezași la marea bucurie a mirilor: „De cum a dat în fapt de zori/ Veneau cu fete şi feciori/ Trăsnind rădvanele de crai,/ Pe netede poteci de plai:/ La tot rădvanul patru cai,/ Ba patru sori”.
Totul sclipește în Locantă la un astfel de prilej binecuvântat, în care chipeșii nuntași se întrec și ei, cu flori în piept, în a huzuri în straie alese, căci, iată, ce „drag alint/ De trupuri prinse-n mărgărint!/ Ce fete dragi! Dar ce comori/ Pe rochii lungi ţesute-n flori!/ Iar hainele de pe feciori/ Sclipeau de-argint”.
Iară nunta nu este doar mărturisirea devenirii îngemănate a două ființe îndrăgostite, ci și promisiunea roadelor ce vor urma. De aceea, asemenea lui Mugur Împărat din poema lui Coșbuc, și Kera Calița va proclama la finalul nunții de basm: „Cât mac e prin livezi,/ Atâţia ani la miri urez!/ Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,/ Să crească mare şi voinic,/ – Iar noi să mai jucăm un pic/ Şi la botez!” – un ritual ceremonios pentru care Jariștea este la fel de bine pregătită.
…Dar, până atunci, din cuhnie răzbat arome înnebunitoare, gheridoanele s-au umplut cu clondire pântecoase și sticloanțe involte, muzicanții și-au acordat instrumentele poleite cu metal prețios, oberchelnerii s-au aliniat ceremonios, iar Jupâneasa va suna din clopoțelul său vrăjit: să înceapă petrecerea, nu inainte de a suna la numerele de telefon: 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868!”
Sursa foto; Jariștea Locantă
