Dacă „Nunta Zamfirei” se încheia cu îndemnul „iar noi să mai jucăm un pic și la botez”, știa poetul Coșbuc ce spunea. Creștinarea este primul eveniment din viața unui nou născut și din viața părinților lui. Evenimentul este religios, creștinarea pruncului. Este singura Sfântă Taină pe care Biserica o îngăduie a fi săvârșită de către oricine în caz de urgență, fie bărbat fie femeie. Nu este nevoie decât de puțină apă și de vorbele pline de duh: „Se botează Robul (Roaba) lui Dumnezeu (numele) în Numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh, Amin”. Atât de importantă este Taina Sfântului Botez încât, dacă un prunc necreștinat ar muri, ar fi greu păcat.
Dată fiind importanța sacră a Botezului și rânduiala cea de obște trebuie să fie pe măsură. De aceea, Kera Kalița a pregătit la Jariștea Locantă un program special pentru celebrarea petrecerii legate de Taina Sfântului Botez:
„Un nou botez, de primenire nouă,/ Dă minţii mele altă-nfiripare”: poetul de la Rășinari, Octavian Goga, arăta la rându-i, că, precum la râul Iordan, miracolul pogorârii Duhului Sfânt, ca un porumbel alb, peste o ființă, înseamnă încă o izbăvire de asuprirea întunericului și, totodată, dă puterea de a clădi o speranță, o viață, o lume. „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” stă scris în Sfânta Evanghelie după Ioan.
De bună seamă, se cere slăvită clipa aceasta de beatitudine, întâia mărturie a unui cuget curat. Iar, la români, bucuria întâlnirii cu credința cea dreaptă înseamnă o mare sărbătoare, împărtășită alături de toate neamurile și prietenii familiei pruncului ce tocmai a fost botezat.
De aceea, la Jariștea din Vechii București, petrecerea de botez este juruită cu toate poamele naturii preschimbate în cele mai alese rețepturi din vechile cărți de bucate, Kera Calița știind că se spune în popor, cu mare îndreptățire, că această primă masă a pruncului și a celor ce au venit să-i aducă orațiile este oglinda tuturor înfruptărilor sale viitoare din strălucirea lumii.
Cu vechile îndreptări în minte, Jupâneasa întâmpină mosafirii din această zi binecuvântată cu Locanta împodobită cu flori de crini (floarea Maicii Domnului), frunze de ferigă (ca pruncul să aibă spor și să fie sănătos ca bradul) și floarea miresei (ca să nu aibă nicicând cununiile legate).
Ospățul va începe numai după ce slujitorul Domnului va rosti, îngânat de toți, Tatăl Nostru și va binecuvânta bucatele primei mari petreceri a pruncului curățat de păcatele strămoșești, prin care se duce cu folos mai departe spița, astfel ferită de toate întinăciunile despre care se face vorbire în Carte.
…Așa cum predica Părintele Galeriu, botezul poate fi socotit o „arvună a bucuriei cerești”. Ușurat de plânsul cel vechi al lui Adam, primește-l, Doamne, pre robul tău în armia celor fără de prihană și, începând cu prima lui agapă, fă-l să se bucure de toate darurile Pământului!
Iar, pentru a vă asigura că data botezului pruncului vostru este juruită la Jariștea Locantă, e bine să faceți din timp cuvenita rezervațiune la unul dintre numerele de telefon binecunoscute: 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868! Jupâneasa vă așteaptă oricând, cu lesnicioasă programare, pentru a stabili împreună meniul, muzichiia, decorațiunile și tot ce este trebuincios pentru un botez cum nu s-a mai văzut!”
Sursa foto: Jariștea Locantă
Comentarii (0)