Joi, 29 octombrie 2026 EUR 5,3508 USD 4,8063

Adunarea EDINNA, organizată la Universitatea din Craiova!

· 1 min citire · 307 citiri
1 mincitire 307citiri
Ascultă articolulVoce în limba română
0:001:16
FacebookDistribuie pe Facebook
Adunarea EDINNA, organizată la Universitatea din Craiova!

Rectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu, a deschis oficial Adunarea Generală a Școlilor de Navigație pe Ape Interioare din Europa EDINNA (Education in Inland Navigation).

EDINNA este rețeaua educațională a școlilor și institutelor de formare în navigația pe căi navigabile interioare. Scopul asociației este de a ajunge la o cooperare mai structurată și de a stabili un sistem armonizat de educație, formare și certificare pentru personalul căilor navigabile interioare, pentru a asigura o calitate înaltă a personalului instruit la bordul navelor, se arată pe pagina de Facebook a instituției

Aproximativ 30 de participanți din Olanda, Belgia, Germania, Austria, Finlanda, Ungaria, Slovacia, Polonia, Bulgaria și România sunt prezenți la eveniment.

La întâlnirea organizată la Universitatea din Craiova, va fi aleasă noua conducere a Asociației și se va discuta despre impactul Directivei 23/97/2017 asupra educației în institutele din domeniul navigației pe ape interioare.

Evenimentul marchează 15 ani de la înființarea EDINNA, la care Universitatea din Craiova este membru fondator, iar în acest sens va fi organizată Conferința „15 ANI – TRECUT ȘI VIITOR”, arată sursa citată.

Sursa foto: UCV

 

Ți-a fost util articolul?

Facebook

Comentarii (0)

Fii primul care comentează

Adresa de email nu se publică. Comentariile sunt moderate.