UPDATE
Potrivit informațiilor actualizate de ISU Prahova, 26 de persoane au fost evaluate la fața locului, toate fiind conștiente. O singură persoană, un bărbat de 44 de ani cu traumatism cranio-cerebral, a fost transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. Conform Centrului Infotrafic, reluarea circulației pe Autostrada A3 este estimată în jurul orei 10:00.
STIREA INIȚIALĂ
Joi dimineață, un accident rutier a avut loc pe Autostrada A3, în apropierea comunei Râfov, la kilometrul 56. În coliziune au fost implicate 12 autovehicule, iar traficul pe sensul de mers București – Ploiești a fost oprit în zonă. Centrul Infotrafic a anunțat devierea circulației de la kilometrul 43 către DN1.
Conform ISU Prahova, în accident au fost implicate 25 de persoane, dintre care trei au suferit răni ușoare. Din cauza numărului mare de persoane implicate, a fost activat Planul Roșu de intervenție, ceea ce a mobilizat echipe suplimentare de salvare. ISU Prahova a intervenit cu o autospecială de stingere, o unitate de descarcerare, patru ambulanțe SMURD, o ambulanță pentru transport victime multiple, precum și cinci ambulanțe de la SAJ, dintre care una cu medic.