Zilele Orașului Cernavodă 2025 (11-17 august). Smiley, Holograf și Dani Mocanu vin la Zilele Orașului Cernavodă 2025
Primăria Cernavodă pregătește un eveniment de amploare în luna august: Zilele Orașului Cernavodă 2025 se anunță un adevărat festival, cu o durată de șapte zile și un program artistic impresionant, care va reuni unele dintre cele mai cunoscute nume ale scenei muzicale românești.
Potrivit anunțului oficial, evenimentul va avea loc între 11 și 17 august, iar administrația locală a lansat deja procedura de achiziție publică pentru selectarea unui operator care să organizeze întregul spectacol. Contractul este estimat la 1.680.672,26 lei (fără TVA), iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”.
În fiecare seară, între orele 20:00 și 24:00, pe scena din Cernavodă vor urca 25 de soliști și trupe cunoscute, printre care Smiley, Holograf, Dani Mocanu, Zdop și Zdub, Connect-R, F.Charm, Vali Vijelie, dar și artiști precum Killa Fonic, Mandinga, Ruby, Ionel Tudorache, Vanessa, Albert NBN și alții.
„Evenimentul a devenit deja un festival în adevăratul sens al cuvântului. Suma alocată este aproape identică cu cea de anul trecut. Pe 15 august, de Sfântă Maria, este ziua orașului nostru, iar noi încercăm ca în fiecare an să facem ceva și mai frumos. La ultima ediție a fost un public uriaș, orașul era aproape blocat”, a declarat primarul Liviu Negoiță pentru ZIUA de Constanța.
Pe lângă artiștii deja anunțați, în caz de indisponibilitate, contractul permite înlocuirea acestora cu alte nume mari din industrie, precum INNA, Andra, Theo Rose, BUG Mafia, Horia Brenciu, Dirty Nano, Nicolae Guță, Sandu Ciorba sau Leo de la Roșiori.
Momentul de vârf al festivalului va fi pe 16 august, la miezul nopții, când organizatorii au programat un spectacol sincronizat de artificii multicolore, lasere și proiecții 3D, completat de efecte speciale – confetti, fum, flăcări și un ecran uriaș pe care vor rula imagini tematice din istoria Dobrogei.
Programul complet:
- 11 august: The Urs, Narcotic Sound, Connect-R, Misha
- 12 august: Killa Fonic, Mandinga, Rares Band, Vanessa
- 13 august: Dani Mocanu, Albert NBN, Shondy, Andrei Bănuță
- 14 august: F.Charm, Ro-Mania, Zdop și Zdub, Ionel Tudorache
- 15 august: Vali Vijelie, Ame, Aza & Band, Codruța Filip
- 16 august: Smiley, Holograf, Georgiana Neagu, Ruby
- 17 august: DJ profesionist (20:00 – 23:00)
Contractul mai prevede și următoarele servicii incluse:
- transport, cazare și masă pentru artiști
- acoperirea drepturilor de autor (UCMR-ADA)
- prezentatori profesioniști zilnic, între orele 17:30 – 24:00
- echipamente speciale pentru spectacolele de lumini și artificii
Procedura de achiziție se desfășoară conform Legii 98/2016, iar ofertanții pot depune documentele până la 3 iulie 2025, ora 11:00, la sediul Primăriei Cernavodă. Solicitanții pot cere clarificări până cu cinci zile înainte de termenul limită, prin email la floreacatalin@primaria-cernavoda.ro.
Evenimentul marchează nu doar sărbătoarea orașului de Sfânta Maria, ci și o încercare a administrației de a aduce comunitatea împreună, într-o săptămână dedicată muzicii, distracției și identității locale.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)