Târgul de Crăciun de pe Bulevardul Basarabia își așteaptă oaspeții până pe 24 decembrie. Așadar, mai este o săptămână în care publicul poate să se bucure de această manifestare,
Organizatorii au scris pe Facebook:
Îmbrăcați-vă cu straie festive și porniți într-o călătorie magică prin 𝗧𝗮̂𝗿𝗴𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗖𝗿𝗮̆𝗰𝗶𝘂𝗻 de pe Bulevardul Basarabia, intrarea de la Parcul Național. Până pe data de 𝟮𝟰 𝗱𝗲𝗰𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, vă invităm în atmosfera fermecată a sărbătorilor de iarnă.
Înconjurați de brazii, veți descoperi căldura și tradiția Crăciunului în fiecare colț al târgului. Terasa lui @Nicolae Ciobanul Tradițional vă așteaptă cu preparate îmbietoare și băuturi calde, pregătite cu dragoste și atenție pentru a vă încălzi inimile în această iarnă.
De la preparate tradiționale îmbietoare la gogoși pufoase și clătite delicioase, veți avea parte de un adevărat festin culinar. Savurați gustul autentic al bucatelor de sezon !
Nu uitați să vă opriți și să explorați tarabele pline de decorațiuni de Crăciun lucrate manual și cadouri unice, veți găsi aici tot ce vă doriți pentru a completa atmosfera magică a sărbătorilor.
Cu muzică de sărbătoare în aer și râsete de copii, Târgul de Crăciun de pe Bulevardul Basarabia vă așteaptă să vă bucurați de fiecare clipă a acestui sezon minunat. Veniți să trăiți magia Crăciunului și să creați amintiri de neuitat alături de cei dragi!”
Sursa foto: Facebook