Statele Unite mută masiv avioane din Europa spre Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul
SUA își mută avioanele de luptă din Europa în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul
Statele Unite au început un transfer accelerat de avioane cisternă și de luptă din Europa către Orientul Mijlociu, într-o mișcare neanunțată oficial, dar intens monitorizată de analiști OSINT și surse militare. În ultimele 48 de ore, mai multe aeronave participante la exercițiile Atlantic Trident 25 au schimbat brusc direcția, părăsind spațiul aerian european și îndreptându-se spre est.
Potrivit datelor raportate de observatori precum OSINTdefender și Manu Gómez, cel puțin cinci avioane cisternă americane au fost redirecționate din Europa spre Orientul Mijlociu. Este vorba de aeronavele identificate cu numerele 58-0049, 58-0062, 58-0121, 59-1468 și 63-8039. Alte 11 aeronave au decolat ulterior de pe baze aeriene europene, urmând aceeași traiectorie.
Analiștii remarcă faptul că mai multe dintre aceste avioane au executat zboruri ciclice deasupra Europei Centrale și Peninsulei Balcanice, un semn clar că au oferit realimentare în aer unor aparate de vânătoare în drum spre teatrul de operațiuni. The Aviationist a publicat o imagine cu un F-35 în proces de realimentare deasupra Europei, confirmând deplasarea luptătorilor spre zona de conflict.
Este vorba, potrivit acelorași surse, de o posibilă desfășurare a unor aparate de tip F-15, F-16, F-22 și F-35 — toate cu capacitate de angajare rapidă în scenarii de luptă avansate.
Motivul oficial al acestui val de relocări nu a fost anunțat, însă contextul geopolitic și declarațiile recente ale președintelui american Donald Trump conturează o explicație probabilă. Liderul american a declarat că „SUA dețin dominația completă a spațiului aerian iranian” și a cerut „evacuarea imediată a civililor din Teheran”, ceea ce a fost interpretat de analiști ca un indiciu de pregătire pentru posibile acțiuni militare directe.
„Este o mișcare strategică care are rolul de a scurta timpii de reacție și de a elimina riscurile asociate cu realimentarea la sol. Este limpede că aceste rute aeriene optimizează tranziția către Orientul Mijlociu, fără opriri inutile în condiții de trafic aerian congestionat”, au declarat surse din domeniul apărării.
Chiar dacă Pentagonul nu a emis o poziție oficială, amploarea operațiunii și sincronizarea cu escaladarea conflictului dintre Israel și Iran sugerează că Washingtonul își întărește prezența militară în regiune, fie ca demonstrație de forță, fie ca pregătire pentru o eventuală implicare activă.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)