Senator de Prahova Ninel Peia, membru în Comisia de Transporturi: „La 1880, am avut o clasă politică responsabilă și o guvernare responsabilă! ”

Senator de Prahova Ninel Peia: ”Astăzi, nu putem spune asta!”

de Florian
0 Comentarii 14 views

La 8 februarie 1880, Franța, Marea Britanie, Germania recunoșteau Independența României, proclamată la 10.22 mai 1877.

Senatorul de Prahova Ninel Peia, membru al Comisiei de Transporturi, Chestor al Senatului a făcut o declarație:

„La 1880, am avut o clasă politică responsabilă și o guvernare responsabilă!

În iunie 1878, la Congresul de la Berlin, României, victorioase pe front i se luase Basarabia de Sud permițându-i se să primească Dobrogea. Rusia schimba pământ românesc cu pământ românesc.

Marea Britanie și Franța doreau să se schimbe articolul 7 din Constituția din 1866. Constituția afirma la acest articol că doar creștinii pot cere cetățenie română! Cei care vor să acuze clasa politică românească de antisemitism dacă se poate de la Decebal încoace, uită că acel articol nu era antisemit. La acea dată, România era sub garanția a 7 Puteri Garante, inclusiv Franța, Germania, Marea Britanie și sub suzeranitate otoamană!

Pur și simplu, la Berlin în 1878, România a fost prinsă la strâmtoare de Franța și Marea Britanie. care la 1866 nu obiectaseră nimic fiindcă Prințul Carol era rudă cu Napoleon III al Franței și cu regele Prusiei În 1879, România a modificat articolul introducând naturalizarea la cerere, individuală!

Germania avea și ea socotelile ei. Carol, german, fusese nevoit să accepte în 1868, ca drumurile de fier să fie făcute de trustul Strousberg. Trustul era finanțat de bancherii de casă ai Cancelarului Imperial al Germaniei Otto von Bismarck, trustul Bleichroder-Hansemann. Trustul a falimentat în 1870 iar în iulie 1871, România a anulat concesiunea.

Acum, România era obligată să răscumpere acțiunile. O va face, reușind să capete control asupra Gării de Nord până în 1884 și asupra întregii rețele feroviare până în 1889. Aveam atunci 1300 km. În 1989, aveam 13 000 km. Acum avem sub 11 000 km și un parc de material rulant depășit care prezintă risc pentru călători și mărfuri!

De ce oare la 1878-1880 puteam avea o guverrnare responsabilă și acum nu putem? De ce atunci puteam să le spunem că nu discriminam pe nimeni și că era dreptul nostru în a ne vota legile? De ce atunci știam să cedăm controlat? Dacă am plătit atunci un faliment de trust de construcții feroviare, de ce astăzi lăsăm CFR Călători, CFR Marfă și CFR Infrastructură să se distrugă?

De ce vrea Deutsche Bahn să preia controlul feroviar asupra noastră instigând la falimentarea companiilor cu sigla CFR? De ce s-a falimentat CFR?

De ce să mai plătim o dată ce am plătit din greu acum peste 140 de ani?

De ce s-a făcut Mall la Electroputere ale cărei locomotive de peste 60 de ani brăzdează România și lumea pe drumuri de fier:? Ce s-a ales de IOB Balș (Intreprinderea de Osii și Boghiuri), de fabricile de vagoane de la Turnu Severin și de locomotive de la Electroputere Craiova și IMGB sau de Malaxa-23 August-Faur din București?

Stimați guvernanți, treziți-vă! Fiți responsabili! ”

😊 Susține jurnalismul independent! 😊

Donează pentru a ne ajuta să aducem știrile corecte și relevante mai aproape de tine. Fiecare contribuție ne ajută să creștem și să continuăm. 🙌

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe Google News

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2025 EQY News All rights reserved.