SUA, Rusia, China sunt state care au drept de veto la ONU. De aceea, orice decizie a ONU poate oricând să fie respinsă de Rusia, dacă e contra intereselor sale.
Practic, Rusia a decis că nu va reveni în „acordul cerealelor” dacă nu i se respectă condițiile puse inițial și a respins propunerea ONU. Practic, Rusia cere reintrarea integrală în circuitul mondial bancar SWIFT.
Dmitri Peskov a declarat:
„Rusia are nevoie ca banca sa agricolă de stat – şi nu o filială a băncii, aşa cum a propus Organizaţia Naţiunilor Unite – să fie reconectată la sistemul internaţional de plăţi bancare SWIFT.
Toate condiţiile noastre sunt perfect cunoscute. Ele nu au nevoie de interpretare, sunt absolut concrete şi toate acestea sunt absolut realizabile”
Acordul privind transportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră a fost mediat de Turcia şi ONU în iulie 2022 şi a permis Ucrainei să exporte cereale pe mare în pofida războiului şi pentru a contribui la atenuarea unei crize alimentare globale.
Sursa foto: Pro TV