PSD contestă în instanță 12 hotărâri ale Guvernului și avertizează că România riscă să piardă 1 miliard de euro din PNRR
Partidul Social Democrat a depus 12 plângeri prealabile împotriva unor hotărâri adoptate de guvernul interimar și cere Curții de Apel București suspendarea executării acestora. Anunțul a fost făcut marți de Sorin Grindeanu, care acuză Executivul că a depășit limitele constituționale și legale ale mandatului unui guvern demis.
Grindeanu a declarat că hotărârile contestate au fost adoptate în ședința de guvern din 23 iulie, iar plângerile depuse vizează promovarea unor politici noi și exercitarea atribuțiilor ministeriale după expirarea termenului legal de 45 de zile. „În total au fost depuse 12 plângeri prealabile pentru 12 HG-uri”, a precizat liderul PSD.
Acesta a explicat că depunerea plângerilor era o etapă obligatorie, dar legea permite și solicitarea suspendării actelor administrative fără a aștepta răspunsul Guvernului. Din cele 12 hotărâri, 11 au fost deja publicate în Monitorul Oficial și au putut fi contestate la Curtea de Apel București. PSD a anunțat că va contesta și hotărârea privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității imediat ce va fi publicată.
Președintele PSD a lansat un avertisment către premierul interimar Ilie Bolojan în legătură cu riscul pierderii unui miliard de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență. „Fac încă un apel la premierul demis Bolojan să retragă acest HG și să îl trimită de urgență la Parlament. Dacă nu va face acest lucru, premierul Bolojan va fi unicul vinovat dacă România va pierde 1 miliard de euro din PNRR„, a spus Grindeanu.
Liderul social-democrat a adăugat că Parlamentul poate analiza rapid proiectul pentru a evita blocaje în dezvoltarea infrastructurii de transport, proiectele hidroenergetice sau exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. De asemenea, Grindeanu a amintit cazul Autostrăzii Lugoj–Deva, unde implementarea unor norme de mediu ar fi întârziat lucrările: „Aminteşte ceea ce s-a întâmplat cu Autostrada Lugoj-Deva, pe care ar fi trebuit să se circule deja acum dacă nu ar fi apărut ad-hoc nişte norme de mediu care ne-au obligat să construim faimoasele tuneluri pentru urşi, care nu există în acea zonă”.
În final, Grindeanu a transmis un nou apel către șeful Guvernului interimar: „Domnule Bolojan, Ilie, nu mai încălca legea. Trimite proiectul la Parlament şi îl vom dezbate cu celeritate. Dacă nu vei face acest lucru şi vom pierde banii, eşti unicul responsabil”.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)