David Popovici este un fenomen în sine. Acest tânăr care abia a depășit pragul majoratului a adus în România o cantitate colosală de medalii de aur, la toate nivelele competiționale la care a concurat.
La ultima competiție, însă Campionatul Mondial de la Fukuoka, David Popovici era favorit la proba de 200 m Înot Liber. Pe finalul cursei, el a pierdut timp și a ocupat poziția a patra, pierzând podiumul de premiere.
Camelia Potec, Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a comentat, conform Hotnews.ro:
„Deocamdată singura reacție este că a fost o cursă greşită din punct de vedere tactic. Tragem concluziile la finalul competiţiei, nu după fiecare cursă. David are nevoie de linişte şi recuperare pentru a se reface până la calificările de mâine dimineaţă de la 100 de metri liber”.
Sportivul însuși a declarat conform Hotnews:
„Nimănui nu-i place să piardă, nu mint că nu mi-ar fi plăcut să câștig, dar sunt OK. Adică primele trei lungimi de bazin cred că au fost super bune și pur și simplu nu am mai putut pe ultima.Adică am dat cât am mai putut, se întâmplă și imediat cum am ajuns în capăt am corelat așa această senzație cu cât am reușit să ne pregătim, cum am reușit să ne pregătim.
E totuși ceva normal, adică nu m-a surprins extraordinar de tare și ăsta este sportul, uneori câștigi, uneori iei locul patru. Uneori iei locul patru la două sutimi cum a fost la Jocurile Olimpice și am avut foarte multe de învățat de atunci, cum o să am și acum.Adică nu sunt necăjit, supărat, pur și simplu am înțeles ce s-a întâmplat și să lucrăm către asta, să facem mai bine.Sunt al patrulea cel mai bun din lume. Am dovedit că sunt printre cei mai buni din lume, rămâne pe viitor să arăt că pot să fiu și cel mai bun din lume. De fapt, să mențin acest titlu, să-l apăr.
Mâine e mâine, azi trebuie să mă refac, să beau apă, să-mi fac refacerea, să fac o baie cu gheață, să dorm bine și vom vedea mâine ce se întâmplă (n.r. în seriile și semifinalele probei de 100 m liber).”
Sursa foto: Hotnews