„Prin post și mântuire fiilor, vă veți mântui”, stă scris în orice naos de Biserică ortodoxă intri și o vezi pictată pe Sfânta Vineri cum i se zice „din vechi obicei”. Adică Sfânta Parascheva care „trebuie să fi ținut o groază de parale” că doar i-a fost dată domnitorului Moldovei Vasile Lupu ca mulțămire fiindcă iertase Patriarhia de la Constantinopol de o grea datorie ce avea la scaunul domnesc de la Ieși.
Dacă nu ajungeți la Ieși, puteți găsi destule sfinte locașuri cu Hram de Sfânta Parascheva în vechii București…. Iar dacă vreți să o cinstiți ca o Sfântă mare ce se găsește în călindarul străvechiu, apoi e de musai să trageti o raită pe la Jariștea Locantă, unde ospățul este la el acasă. Sau mai bine zis la Jupâneasa Kalița acasă:
„Cu multă și neîndoită cuvioșenie, Kera Calița o prăznuiește în fiecare an pe Sfânta Parascheva, la jumătatea lui Brumărel, o lună a marilor sărbători creștinești. Închinându-se zi de zi la icoana Cuvioasei, Jupâneasa știe că Locanta-i va fi de-a pururea ocrotită, nimbată fiind de aura Sfintei Mucenițe. De aceea, dintotdeauna a înțeles că se cuvine ca praznicul să bucure toți credincioșii ce-i vor călca pragul în seara zilelor de 13 și 14 Octombrie, de la ceasurile șase ale serii, cu toții urmând a fi primiți cu inima deschisă și ospătați pe măsură.
Mezelicuri alese
-tartar de ton cu avocado, un buchețel de cepșoară, zeamă de limetă, sos de soia, picături de ulei de susan și praf de piper negru proaspăt râșnit, alături de feliuțe de pâine prăjită
-piftie de curcan, pentru care s-au folosit bucăți trufanda din pieptul, aripile și gâtul mărgelatei păsări trufașe, răcitura fiind închegată cu rondele de carote, frunzulițe de pătrunjel verde, căței moi de usturoi, peștișori de ceapă roșie și foi de dafin
-mousse de brânză de capră cu marmeladă de roșii aromată cu piper roșu, scorțișoară și cuișoare
-ruladă de Mangalița umplută cu prune brumării ușor afumate
-măsline Amphissis păstrate în saramură cu oțet de Retsina
-vegetale felurite aduse din serele unui gospodar de la Popești-Leordeni
Truda măiestrită a socaciului
-cocoșel de munte întreg făcut la cuptor cu evantaliu de ierburi aromatice și adus pe talger cu felii de drob bine rumenit de legume cu ciuperci, ceapă și usturoi verde, orez, cașcaval și morcov ras
Deliciu pregătit cu râvnă monahicească
-ruladă de ciocolată cu mascarpone, frișcă și picături de lichior de portocale amare
Închinarea artelor
-Kera Calița a cercetat opurile cu ferecătură de argint și a aflat tainele viețuirii întru cucernicie a cuvioasei și va evoca viața și martirajul Sfintei Mucenițe Parascheva, adăogând și alte pilde luminoase de la începutul viețuirii întru creștinism
-Taraful Crailor de Curtea Veche pune laolaltă pe știme toate tânguirile vechilor litanii, spre desfătarea auzului celor ce au călcat pragul Locantei în această zi măreață și plină de înțelesuri
-Hrisanta Baiadera Gitana, cea din stirpea lăutarilor de mătase, își cinstește moștenirea muzicală, reiterând teme vechi în înlănțuiri de potpuriuri noi
-Leonard descătușează un șuvoi de miresme sonore, adunate din toate colțurile lumii în numele Prințului Operetei
Obol creștinesc
-150 de parale vechi sau 150 de lei noui
Rezervațiune la neînvolburata sărbătoare
-se face, cu prinos de smerenie și neîntinată bucurie , la unul dintre numerele de telefon binecunoscute: 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868!”
Sursa foto: Jariștea