Mirel Rădoi, după eșecul FCSB cu FC Botoșani: „A părut că azi ne-am văzut prima dată”
FC Botoșani a învins FCSB cu scorul de 3-2 în deschiderea etapei a 3-a din play-out-ul Superligii. Deși echipa lui Mirel Rădoi a condus la pauză, gazdele au revenit spectaculos în repriza a doua.
Antrenorul FCSB, Mirel Rădoi, a declarat după meci că nu își explică modul în care s-a prăbușit echipa după pauză. „Este un scenariu la care ne-am fi gândit foarte greu, mai ales că am făcut o primă repriză bună, dar o a doua dezastruoasă, ca interpretare, organizare și implicare într-o parte. Dar este o partidă din care cu toții avem de învățat, și eu și jucătorii. Important este cum ieșim după această partidă și cât de repede putem învăța din ce am făcut în seara asta”, a spus Rădoi la DigiSport.
Tehnicianul a povestit că la pauză jucătorii păreau concentrați și bine pregătiți, iar înainte de meci nu ar fi anticipat un asemenea deznodământ. „Chiar și la încălzire, când i-am văzut, dacă m-ar fi întrebat cineva aș fi zis că 200% nu pierdem nici măcar un punct astăzi”, a completat el.
Rădoi a recunoscut că a fost nevoie de o discuție în vestiar după meci: „A trebuit să discutăm anumite lucruri după meci. În situația asta, după o partidă de genul ăsta, în care 45 de minute a părut că azi ne-am văzut prima dată, e clar că eu și jucătorii trebuie să găsim soluții, în primul rând pentru următoarea partidă”.
Întrebat dacă ar putea fi vorba de lipsă de motivație, antrenorul a respins această variantă, insistând că obiectivul echipei rămâne accederea în cupele europene. El a sugerat că dezamăgirea ratării play-off-ului ar putea afecta starea de spirit a jucătorilor, însă speră ca la următorul meci aceștia să revină la un nivel mental optim.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)