Mii de oameni au adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu pe Arena Națională
Atmosferă sobruă pe Arena Națională din București, unde mii de oameni au venit să își ia rămas bun de la Mircea Lucescu, considerat de mulți cel mai mare antrenor din istoria fotbalului românesc. Sub un cer înnorat, participanții au adus flori și au aprins lumânări pe treptele stadionului, manifestându-și respectul și recunoștința față de legenda dispărută.
Printre cei prezenți s-au numărat atât suporteri de toate vârstele, cât și copii și adolescenți, vizibil emoționați. „Este o legendă din lumea fotbalului cu care am copilărit. În anii 2000 cu Galatasaray, cu finala cu Real Madrid. I-a antrenat pe Hagi și pe Popescu. Pentru noi e o legendă cu care am crescut”, a declarat un bărbat. Un tânăr a subliniat: „În calitate de steliști, purtăm un mare respect pentru Mircea Lucescu”.
Mulți dintre cei veniți au păstrat momente de reculegere, iar unii nu și-au putut stăpâni lacrimile. „A trăit în fotbal până la final. Să fie atât de dedicat”, a spus o femeie. Un alt bărbat a adăugat: „Cred că asta și-a dorit domnul Lucescu, să fie implicat până în ultimul moment, să împărtășească din experiența domniei sale și să încerce să ajute”.
Mircea Lucescu a inspirat atât generațiile mai vechi, cât și pe cei tineri. „Am venit aici astăzi pentru că domnul Lucescu a avut un suflet foarte bun, un om minunat”, a afirmat un copil. Un adolescent a rezumat sentimentele multora: „A fost un idol, o legendă. E omul României, a reprezentat România. Un om muncitor, un patriot și mai ales un om al oamenilor”.
Ceremonia de înmormântare a lui Mircea Lucescu va avea loc vineri la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare, fiind rezervată familiei și apropiaților. Mulți participanți consideră că acesta ar trebui să fie amintit ca „un simbol național” și „un ambasador pentru România”.
Porțile Arenei Naționale rămân deschise pentru cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu legendarului antrenor.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)