Mihai Stoica, la pământ după eșecul FCSB: „E umilitor! Nu-mi doresc decât să se termine 2025”
După înfrângerea rușinoasă a celor de la FCSB cu Steaua Roșie Belgrad (scor 1-0), Mihai Stoica a recunoscut că este total debusolat de forma catastrofală a campioanei României. Este deja al 4-lea eșec consecutiv pentru roș-albaștri în competițiile europene, iar oficialul a transmis un mesaj dezarmant.
„Trebuie să lăsăm capul jos și… e umilitor”, a spus Stoica la Prima Sport, vizibil afectat de prestația echipei pe care nu o mai poate recunoaște. Acesta a admis că nici măcar nu-și poate explica greșelile uriașe făcute de jucători, cu referire directă la Siyabonga Ngezana, autorul unor erori decisive în meciul de la Belgrad.
Oficialul FCSB a continuat cu un mesaj apăsat: „Nu-mi doresc altceva decât să facem cât mai multe puncte în campionat și să se termine odată 2025, să ne repliem, ca să putem începe 2026 cu alte auspicii”. El a subliniat că echipa a avut parte de ocazii, dar totul s-a năruit în doar câteva minute: „Ceva ce se anunța perfect să ajungă în 2-3 minute să arate dezastruos”.
Stoica a reamintit că, în trecut, FCSB reușea să întoarcă scorul chiar și în inferioritate numerică, însă acum pierde meciuri chiar și când este în superioritate: „E aproape inexplicabil cum echipa asta care nu cu mult timp în urmă rămânea în 11 contra 10 și reușea să răstoarne un rezultat contra campioanei Greciei, pierde acum în superioritate”.
Atmosfera la club este tensionată, iar suporterii sunt tot mai nemulțumiți după ultimele rezultate dezamăgitoare ale roș-albaștrilor. Rămâne de văzut dacă 2026 va aduce, într-adevăr, „alte auspicii” la echipa patronată de Gigi Becali.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)