Mesajul Generalului Nicolae N.Roman de Ziua Internațională a Educației!

de Florian
0 Comentarii 109 views

Generalul Nicolae N.Roman a tramsis un mesaj prilejuit de Ziua Internațională a Educației.

Iată textul acestuia:

„5 Octombrie – Ziua Internațională a Educației
​ UNESCO, instituție internațională fondată la Londra în data de 16 noiembrie 1945 a luat decizia să se celebreze, pe 5 octombrie, în fiecare an, Ziua Internațională a Educației. Această dată a fost aleasă pentru că în anul 1966, la acea dată s-a dat undă verde Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor, completate în 1997 cu „recomandarea privind învățământul superior”.
​ România celebrează această zi din 2013, distinct față de Ziua Învățătorului care este pe 5 iunie.
​ Educația este un act social, cultural care are loc permanent, în familie, în școală, în societate, este complemetară noțiunii de „instrucțiune publică” din practica educațională a României Moderne.
​ În calitatea mea de militar de carieră și de fost comandant al unor mari unități militare, știu că Armata, încă din perioada Daciei Romane și până la nașterea României Moderne a contribuit la educația oștenilor săi.
​ Sunt numeroase descoperiri arheologice atât în Oltenia mea natală cât și în alte regiuni ale Țării în care pe cărămida moale, înainte de ardere soldații Romei Antice făceau exerciții de scriere, notând litere de alfabet sau chiar numărul de ordine și numele unității din care făceau parte. Aceste cărămizi din compunerea zidurilor de castre și centre urbane au ajuns azi probă a continuității.

La 5 octombrie 1830, a murit cărturarul Dinicu Golescu autorul lucrării „Însemnarea călătoriei mele” în care în 1826 a arătat decalajele societății românești în raport cu Occidentul. În mai 1826, punea bazele unei școli la Golești. Fiii săi și nepotul lui de frate au fost militari de carieră, oameni politici. Colonelul Radu Golescu a fost la 1848, comandantul Garnizoanei București iar Nicolae, Ștefan, Alexandru -fiul, Alexandru-nepotul au fost prim-miniștri, miniștri de externe, interme, finanțe, război, instrucțiune publică. Nicolae a fost și Locotenenr Domnesc în 1848 și 1866.
​ În calitatea sa de iuncăr, tânăr sublocotenent, Nicolae Bălcescu a predat scrierea și citirea regeneratei Armate Române prin Regulamentele Organice după 1831, luându-și libertatea de a include noțiuni de istorie și de geografie în educația viitorilor soldați.
​ Educația trebuie să fie prioritate națională, strategică, nu este numai treaba școlii, este obligația societății și clasei politice. Spiru Haret, fondator al Școlii Românești spunea „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine Țara”!
​ Astăzi, urez „La Mulți Ani”! tututor celor care se implică în actul educațional, atât ca vocație profesională cât și ca activitate de voluntariat ori ca obligație socială, familială autoasumată.
​ De la tribuna Parlamentului României voi susține toate inițiativele legislative corecte, benefice și viabile pentru educația românească!”

Sursa foto: Facebook

😊 Susține jurnalismul independent! 😊

Donează pentru a ne ajuta să aducem știrile corecte și relevante mai aproape de tine. Fiecare contribuție ne ajută să creștem și să continuăm. 🙌

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe Google News

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2025 EQY News All rights reserved.