Marele actor Dan Nuțu a atins borna 80!

de Florian
0 Comentariu 78 views

Dan Nuțu a fost un băiat rău al filmului românesc. Tânăr, revoltat, ni-l amintim din filme precum 100 de lei. Printre colinele verzi, Diminețile unui băiat cuminte, Duminică la ora 6, Ilustrate cu flori de câmp, Împuscături sub clar de Lună, Tănase Scatiu, Ora Zero, Porțile Albastre ale orașului. Ar fi fost la fel de titrat ca Gheorghe Dinică dacă n-ar fi ales, în anii 70, anii săi de maximă consacrare, să plece în Occident.  În 1979, a ajuns în Statele Unite ale Americii. Din păcate, dorința de libertate nu i-a adus și relansarea carierei de actor, el făcând meserii diverse, inclusiv șofer de taxi. În cinematografie, a mai primit roluri de figurație.

Dan Nuțu a revenit în România de mai multe ori după 1990. S-a reintegrat în cinematografie din 2005, într-un proiect de televiziune, la vârsta a treia, a mai făcut un film,  Puzzle pentru orbi, în 2013, primind recent  Premiul Gopo pentru întreaga activitate.

Astăzi, Dan Nuțu împlinește 80 de ani. S-a născut la 17 martie 1944, la București. La Mulți Ani, Dan Nuțu!

Sursa foto: Pixa Bay

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2024 EQY News All rights reserved.