Ludovic Orban: „Nesimțire sfidătoare! Sper că prahovenii nu se vor lăsa păcăliți!”

de Florian
0 Comentariu 72 views

Fostul Premier, Dpeutatul Ludovic Orban, liderul Alianței Dreapta Unită și fost președinte al PNL a declarat că speră ca prahovenii să nu se lase păcăliți, pentru  că liderul CJ Prahova, anchetat într-un dosar de corupție nu și-ar fi depus oficial candidatura dacă el nu ar fi avut girul actualei conduceri PNL.

Ludovic Orban a postat pe Facebook:

„Nesimțire sfidătoare! Baronul „Lamborghini” de Prahova și-a depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Prahova. Suspectat că a luat mită de 16 milioane, aflat sub control judiciar, băgat până în gât în toate sifonările de bani publici din județul Prahova ( și nu numai ), Dumitrescu are nerușinarea de a face tentativa de a mai polua moral județul Prahova pentru încă 4 ani.
În acest timp, Ciucă „nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase”. Se face că nu are nicio treabă cu această candidatură rușinoasă pentru pnl. Îi readuc aminte că statutul pnl prevede că Biroul Politic Național este cel care validează candidaturile partidului la funcția de președinte al Consiliului Județean. Adică, Dumitrescu nu are cum să candideze decât dacă are acordul lui.
Se pare că relația „specială” a lui Dumitrescu cu Iohannis și cu sistemul este mai tare decât legea, statutul pnl sau moralitatea. Astfel de candidaturi nu fac altceva decât să mai arunce încă o pată pe obrazul din ce în ce mai murdar al pnl.
Am încredere că prahovenii nu se vor lăsa păcăliți încă o dată de acest devalizator sistemic de bani publici.”

Sursa foto: Facebook

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2024 EQY News All rights reserved.