Jariștea își închide porțile în Săptămâna Patimilor și de Sfintele Paști! Când se redeschide ultima redută a Bucureștiului levantin?

de Florian
0 Comentarii 135 views

Kera Calița a decretat faptul că Sfintele Paști au igemoniconul lor, în care la loc de căpetenie stă porunca petrecerii Sfintei Învieri în sânul familiei. În plus de asta, Sfintele Patimi au săptămâna lor unde, cu desăvârșire, zaiafeturile și veselirile sunt cu desăvârșire oprite de tipicul sindrofiilor simandicoasei societăți oriental-creștine.

De aceea, zapisul electronic al Kerei Calița glăsuiește:

„Paștele serbat acasă, în familie – reîntoarcerea la vechile tradiții
După ce, pe 1 și 2 Mai, Jariștea celebrează Armindenii, petrecând neostoit împreună cu toți amicii săi, Locanta se închide în restul zilelelor din Săptămâna Patimilor, pentru ca tot creștinul care sârguiește sau pășește aici să se poată duce la Denii și să își pregătească simțirea și cugetul pentru a primi Lumina Învierii.
Astfel, pe 3, 4, 5 și 6 ale lunii lui Florar, se trag obloanele la Jariștea Locantă și toți truditorii de aici, în cap cu Kera Calița și întreg alaiul de baș-bucătari și ober-chelneri, merg să se reculeagă în lăcașurile sfinte și, apoi, să se retragă în sânul familiilor lor, reînnodând vechea tradiție a Praznicului Paștelui săvârșit acasă, în vatra în care arde focul veșnic al iubirii pentru toți cei de același sânge.
Iar, după ce se vor fi ciocnit ouăle roșii și degustat toate cele ale Mielului de Paște, intindu-se jertfa pilduitoare a Mântuitorului, începând cu ziua de 7 Mai, cu Lumina în sufletele tuturor, se redeschide Locanta și se reîncepe roboteala la Jariștea Eternă din Bucurescii Vechi.”

Așadar, „cu peceți în calapoade”, se izvodește și se desleagă igemoniconul zaiafeturilor în Săptămâna Luminată, când Cerurile santu deschise….

Sursa foto: Facebook Jariștea

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2024 EQY News All rights reserved.