General Nicolae N. Roman: „Să omagiem copiii eroi ai României”
General Nicolae N. Roman: „Copiii României au fost eroi ai apărării Patriei în mari confruntări militare!”
Președintele Partidului Români pentru România, Generalul maior (rtg) Prof.Univ.Dr. Nicolae N.Roman a transmis un mesaj de Ziua Internațională a Copilului:
„Perioada 1924-1990 a fost foarte importantă pentru preocupările internaționale dedicate unei Zile a Copilului.
Copiii au fost și sunt din păcate victimele agresiunilor, războaielor, conflictelor. Ei sunt primii afectați de tragedia războiului.
Cu siguranță, în 1924-1925, Liga Națiunilor a avut în vedere traumele războiului când a imaginat necesitatea de a cinsti copiii cu ocazia unei zile a lor.
În 1953-1954, deja, inițiativele deveniseră realitate. Între timp, locul Ligii Națiunilor a fost luat de ONU care în 1989 a emis Declarația Drepturilor Copilului, asumată prin Convenția din septembrie 1990, de toate statele membre inclusiv de România.
Ca militar, știu că în Războiul de Independență, în Războiul de Reîntregire, în cel de-al Doilea Război Mondial, alături de soldații Armatei Române, au luptat și copii.
O evoc aici, pe Marița, o copilă de 15 ani, de origine română, din Bulgaria, ucisă la Smârdan de soldații otomani pentru că a fost prinsă aducând apă soldaților Armatei Române, la 9 ianuarie 1878.
O evoc de asemenea pe Măriuca Zaharia, copila orfană de 12 ani, crescută de un bunic, originară din Pădureni, Mărășești care a dat jertfa supremă pentru Țară, la 6 august 1917, în timp ce înlocuise un soldat transmisionist decedat aflat în misiune în curtea bunicului ei, la un post amenajat lângă un nuc uriaș.
Suită în nuc, manevrând binoclul așa cum văzuse la „bădița”, soldatul căruia îi aducea mâncare și apă, manevrând telefonul de campanie, Măriuca a transmis Artileriei Române pozițiile inamice oprind înaintarea până când un brand tras dintr-un tun german a distrus nucul și a ucis-o pe mica eroină. Deși nu mai este de mult în cărțile de Citire sau Istorie, mormântul Eroinei se află la Mărășești, unde se menționează vârsta de 12 ani, la care s-a jertfit pentru Țară, vârsta la care alți copii încă nu au părăsit jocurile copilăriei.
Îl mai evoc aici și pe cel mai tânăr erou al Armatei Române, actualul general -maior Marin LUNGU, născut la 21 ianuarie 1936, în județul interbelic Tulcea, în satul Neatârnarea. A fost crescut de mama sa, care lucra la Crucea Roșie și de bunici.
La sfatul bunicului, vereran al Razboiului de Reîntregire, după moartea acestuia, ia drumul spre o unitate militară pentru a fi educat și îngrijit.
La 7 ani, în 1943, a devenit copil de trupă al Regimentului 40 Infanterie Medgidia. După 23 august 1944, în contextul angajării Armatei Române pe Frontul de Vest, a devenit cercetaș în cadrul Diviziei 9 Infanterie.
Mima foarte bine rolul de surdo-mut, se îmbrăca în zdrențe și apărea printre trupele naziste și horthyste în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia. Învățase noțiuni militare, expresii militare, observa efectivele, tehnica de luptă a inamicului, numărul vagoanelor militare cu muniție și tehnică. Folosea o sfoară, unde un nod însemna un tanc, iar o dungă pe curea, însemna un vagon de muniție.
În 1945, a fost capturat într-o misiune, de către cercetașii naziști și dus la un lagăr din Cehoslovacia, unde a supraviețuit cu greu. A fost salvat de o evreică și de o călugăriță catolică, aceasta din urmă îngrijindu-l într-un Spital de Campanie al Crucii Roșii. După eliberarea lagărului, a revenint în țară, în vara anului 1945, cu ultimul lot de militari ai Armatei Române.
La vârsta de 9 ani, în 1945 , a fost avansat la gradul de caporal. A primit decorațiile: ”Crucea Serviciul Credincios, clasa a II-a”; ”Medaliile: Serviciul Credincios, clasa a II-a”; ”Bărbăție și Credință, clasa a II-a”; ”Virtutea Militară de Război, clasa I”.
Azi, distinsul general maior Marin LUNGU trăiește singur, la 89 de ani, aproape orb, cu afecțiuni la mâini și picioare, într-un apartament social, cu amintirile frontului și decorațiile sale dar mândru că a răspuns „prezent!” la datorie, la puțin peste vârsta de 7 ani, luptând pe front în ultimii doi ai Celei de-a Doua Conflagrați Mondiale.
Rememorând aceste exemple de istorie militară, urez copiilor români, cât și tuturor copiilor din lume La Mulți Ani ! astăzi, de ziua lor, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI.
”
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)