Gafă a politicienilor români în SUA! Cum se vede scandalul intern în capitala celui mai puternic stat al lumii

de Florian
0 Comentarii 286 views

Vizita în SUA a Premierului Ciolacu a fost marcată de o gafă.  Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru a ieșit public și a spus că nu a fost solicitat de premierul Ciolacu în cadrul vizitei oficiale a acestuia.

Premierul Ciolacu a făcut o declarație stânjenitoare, spunând că Andrei Muraru este mai tânăr și că nu are răbdare.

Sincer, ca om care am ceva experiență în domeniul studiilor politice și de relații internaționale, consider că România s-a făcut de râs.

Andrei Muraru ca ambasador, avea obligația conferită de statutul său de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar să fie prezent din oficiu la orice întrunire unde apărea un oficial de rang înalt al statului care l-a acreditat în SUA, adică al României.

De regulă, la o astfel de vizită, ambasadorul îl așteaptă pe oficial la Aeroport și dacă acel oficial nu vrea. Premierul era șeful Ministrului de Externe iar  Ministrul de Externe este unul din șefii ambasadorului aflat la post. Spun unul, fiindcă șeful cel mare este Președintele României care poate rechema sau menține un ambasador la post.

Adică, Andrei Muraru putea să se ducă fără probleme la întâlniri, iar Marcel Ciolacu ar fi fost pus într-o situație neplăcută pentru el dacă îi refuza prezența. Adică, Marcel Ciolacu ar fi comis abuz în serviciu.

Andrei Muraru pur și simplu a greșit, iar cu o astfel de greșeală, sincer nu prea mai ai ce să cauți în acel post.

O a doua chestiune unde culpa este comună. este aceea că nu te duci să speli rufele murdare în capitala celui mai puternic stat al lumii. Ai acolo presă internațională și tu arăți că Premierul și Președintele sunt în conflict.

Dar, repet, problema e resursa umană la MAE. Doamna Luminița Odobescu ar trebui să se sesizeze din oficiu. Dacă la MAE, aspiranții la intrarea în Corpul Diplomatic dau examen la „câți români a repatriat MAE în pandemie?”, sincer, viitorii consilieri nu prea știu să evite probleme precum cea de față.

Se zice că geniile rezolvă probleme, oamenii normali le evită.

Andrei Muraru este un istoric foarte bun, nu se știe care consilier l-a sfătuit să-l certe public pe Marcel Ciolacu. Andrei Muraru avea tot dreptul să fie acolo, fiindcă în acel caz, ordinea de precădere era ca ambasadorul României în SUA să conducă logistic activitatea politică a șefului Guvernului.  Deci, era obligația directă a sa din fișa postului de ambasador cu toate drepturile (trimis extraordinar și ministru plenipotențiar) să fie acolo chiar și fără acceptul lui Marcel Ciolacu.

Oare ce au înțeles cei ce sperau să vadă ceva din acea vizită? Dacă eram american și aveam de gând să investesc în România, aș fi zis simplu, ca la Arena Leilor: „eu mă retrag”…

Sursa foto: Hotnews.ro

😊 Susține jurnalismul independent! 😊

Donează pentru a ne ajuta să aducem știrile corecte și relevante mai aproape de tine. Fiecare contribuție ne ajută să creștem și să continuăm. 🙌

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe Google News

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2025 EQY News All rights reserved.