Evenimentul „Noi suntem UCV”, la final!

de Florian
0 Comentariu 109 views
Deschiderea oficială a evenimentului „Noi Suntem UCV” – Povestea succesului” a avut loc, vineri 24 noiembrie, în Aula Mihai I al României.
Rectorul Universității din Craiova, prof,univ.dr. Cezar Ionuț Spînu a ținut un discurs în care a subliniat rezultatele remarcabile obținute de echipa UCV în ultimii ani și a mulțumit tuturor cadrelor didactice, personalului administrativ și studenților pentru implicare și devotament.
În cadrul momentului de deschidere au mai transmis mesaje, Președintele Academiei Române, Prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop, președintele Consi-liului Național al Rectorilor, Prof. univ. dr. Sorin Mihai Câmpeanu, Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, precum și Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Prof.univ.dr. Mihnea Costoiu.
Cele 12 facultăți ale Universității din Craiova și hubul de cercetare în științe aplicate INCESA şi-au prezentat cele mai inovative proiecte în holul central al Universității din Craiova. Postul de televiziune al UCV, Tele U, a transmis în direct pe canalul de Youtube și pe pagina oficială de Facebook imagini de la standurile facultăților.
Tot vineri, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de învățămant superior în domeniul mecanicii agricole la Craiova, Facultatea de Mecanică a organizat o Sesiune aniversară ce a cuprins un scurt istoric, mesaje ale invitaților, repere din trecut, prezent și viitor. De asemenea, Academicianului Simion Popescu, Profesor universitar al Universității ”Transilvania” din Brașov i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa.
“Noi Suntem UCV” a continuat în Complexul Sportiv din campusul Mecanică, cu un flash mob, urmat de un meci de minifotbal între echipa cadrelor didactice și echipa studenților (scor final 3-3), al cărui lovitură de start a fost dată de Rectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu.
În studioul Radio Campus a cântat trupa studențească UCV Band, o producție 100% studențească. Recitalul a fost transmis în direct la Radio Campus.
Sâmbătă, 25 noiembrie, sub coordonarea cadrelor didactice ale Facultății de Educație Fizică și Sport, studenții au concurat într-un campionat de colpbol între facultăți. Campionatul a fost câștigat de Echipa Anului II FEFS (Locul I), urmată de Echipa anului al II-lea FEFS (Locul II), Echipa Facultății de Inginerie Electrică (Locul III) și de echipa Facultății de Științe Sociale (Mențiune).
Tot sâmbătă, studenții Facultății de Litere au recreat atmosfera secolului al XIX-lea prin costume, dans, poezie și muzică, în cadrul Balului Victorian organizat la Casa Universitarilor.
Finalul evenimentului „Noi Suntem UCV” a fost marcat de piesa de teatru „Ivanov” de Anton Cehov, oferită de studenții și absolvenții secției de actorie a Depar-tamentului de Arte și Media din cadrul Facultății de Litere. Regia a fost semnată de Conf. univ. dr. Romanița Ionescu, iar din distribuție au făcut parte actorii Darko Huruială, Mircea Mogoșeanu, Claudia Dinu, Răzvan Rusan, Corina Oprea, Nadine Urs, Vera Moisenco, Karyna Florița, Bogdan Oprănescu și Diana Petec.
„La baza tuturor activităților din proiectul „Noi Suntem UCV” au stat munca în echipă, diversitatea și spiritul de inițiativă. „Noi Suntem UCV” va continua și va deveni parte integrantă a misiunii noastre: Tradiție, Performanță, Viziune”, arată Universitatea din Craiova, într-o postare pe Facebook.
Sursa foto: UCV

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2024 EQY News All rights reserved.