Doctorul Sorin Titus Muncaciu – mesaj de Ziua Romei!
Doctorul Sorin Titus Muncaciu face parte ca membru al Parlamentului României din Delegația Parlamentului României la Consiliul Europei.
În calitate de deputat, doctorul Muncaciu a fost de mai multe ori la Roma. A avut chiar și o întâlnire cu Președintele Italiei.
Domnia sa a ținut să transmită un comunicat dedicat Zilei Romei:
„Roma a fost fondată așa cum aflăm din lucrarea lui Titus Livius, Ab urbe condita, într-o zi de 21 aprilie. Anul tradițional este anul 753 î.Hr.
Călugărul român Dionisie Exiguul, Dionisie cel Mic, originar din Dobrogea, lucrând la Vatican, a calculat cronologia creștină, stabilind faptul că Mântuitorul Hristos s-a născut în anul 753 ab urbe condita, adică „de la fondarea Romei”.
Ca popor, purtăm „Sigiliul Romei”, de aceea sărbătoarea fondării orașului Roma, punct fundamental al cronologiei romane antice este și o sărbătoarea a poporului nostru, poporul român, al cărui nume are leăgtură cu Roma.
Columna lui Traian, vizitată de către Badea Cîrțan reprezintă cronica în piatră a istoriei daco-romanilor, strămoșii noștri.
În Roma, trăiesc și muncesc numeroși români, de aceea sentimentele mele de aleasă prețuire și considerație se îndreaptă și spre aceștia.
Suntem frați în latinitate, suntem parte a aceleiași culturi universale!
La Mulți Ani, Roma, Cetatea Eternă!”
Sursa foto: Arhivă
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)