Depunerea jurământului de credință de către Alexandru Ioan Cuza la București, pe 8 februarie 1859! a constituit subiectul dintr-o evocare realizată de către deputatul de Buzău dr. Sorin Titus Muncaciu.
Iată textul evocării:
„Ziua de 8 februarie 1859 a fost una cum rar a mai văzut Capitala. Sediul Adunării Deputaților era pe Dealul Mitropoliei. De îndată de domnitorul ales Alexandru Ioan Cuza a intrat prin Băneasa, 130 de biserici și mânăstiri ale Capitalei au început să tragă clopotele.
Poporul era în stradă cu steaguri tricolore. Tot drumul, militarii salutau, preoții bincecuvântau, lăutarii cântau și poporul aclama.
Voi menționa în primul rând jurământul de credință rostit de Cuza:
NOI ALEXANDRU ION I
Cu mila lui Dumnezeu şi voinţa naţională
Domn Moldovei şi al Ţării Româneşti
La toţi de faţă şi viitori sănătate
Voinţa Naţiei prin legiuitele sale organe, Adunările Naţionale Elective din Iaşi şi Bucureşti, ne-a ales Domn Moldovei şi al Ţării Româneşti.
Acest mare act naţional, săvârşit prin unanimitatea voturilor amîndorora Adunărilor, a unit tronurile lui Ştefan cel Mare şi al lui Mihai Viteazul.
În ochii Noştri, acest act este triumful unui princip mântuitor ce face să bată în inimile tuturor Românilor: frăţia românească!
Suindu-Ne pe tron cu numele de Alexandru Ion I, mândru şi fericit de a vedea numele Nostru înscris în rândul Domnilor Ţării Româneşti, cea întâiu datorie a Noastră este de a Ne adresa către Voi, iubiţilor compatrioţi, din Ţara Românească, de a Vă ura pace şi fericire şi de a Vă spune cari sunt cugetările şi ţintirile Noastre.
Înainte de a Ne sui pe tronul Ţării Româneşti, Noi în faţa Adunării, am făcut următorul jurământ:
“Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării că voiu păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voiu priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, şi că nu voiu avea înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea Naţiei române.
Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie într-ajutor!”
Linia noastră de purtare în oblăduirea Ţării Româneşti, nu o putem mai bine arăta decât întrebuinţând aceleaşi cuvinte ce am rostit la suirea Noastră pe tronul Moldovei.
Vom fi Domn Constituţional. Vom respecta toate drepturile Adunării Elective şi toate stăruinţele Noastre vor avea de ţel deszvoltarea noilor instituţii ce ne-a recunoscut Europa şi adevărata şi temeinica punere în lucrare a reformelor, ce sunt menite de a introduce în societatea noastră marile principii ale statelor moderne.
Pentru că aceste mari reforme să aibă drept resultat fericirea obştească, Noi sfătuim şi îndemnăm pe tot compatrioţii noştri, de orice stare şi condiţie, ca să uite desbinările şi urile trecute. Numai pacea dintre noi, numai iubirea dintre fiii aceleiaşi ţări şi naţii, numai o deplină armonie între clasele societăţii, întrunind aşa toate puterile, poate să ne întărească; şi aşa şi guvernământul şi poporul, mână în mână, să ridicăm patria noastră din căderea în care au adus-o nenorocitele întâmplări ale trecutului.
Misia Noastră, deşi frumoasă este foarte grea! Noi nu vom putea-o împlini decât, dacă vom avea îmbrăţişarea sinceră şi sprijinul puternic al compatrioţilor noştri, toate zilele Noastre vor fi întrebuinţate în chip de ale merita şi dobândi.
Noi facem un apel la patriotismul, râvna şi activitatea funcţionarilor publici, cari sunt legiuitele organe ale guvernământului în relaţiile sale cu particularii. Legile căzuseră în părăsire şi cu dânsele toată puterea ocârmuirii. Legile trebuie să-şi redobândească toată autoritatea. Puterea executivă, având a fi în viitor organul legalităţii celei mai stricte, trebuie dar să fie tare şi respectată de toţi. Trebuie ca în viitor, fiecare cetăţean, fără osebire, să fie apărat în onoarea, în viaţa şi averea sa. Aceste mari bunuri sunt încredinţate ocrotirii autorităţilor publice”.
Precum dar, vom avea de bucurie a căuta şi a răsplăti toate meritele, tot devotamentul, tot serviciul onorabil al funcţionarilor mari şi mici, tot aşa guvernământul Nostru este hotărât de a pedepsi fără cruţare şi cu toată asprimea legilor toată călcarea de lege.
Aceasta este profesia Noastră de credinţă, ce o adresăm Ţării Româneşti, întocmai precum am adresat-o şi Moldovei. Ea arată toată mărimea şi greutatea misiei, ce ne este încredinţată de către Voinţa Naţională. Vom avea însă curagiul de a o primi şi energia de a o împlini; căci ne rezemăm pe concursul înţelept şi patriotic al unui popor, ce voieşte a se regenera şi a se face vrednic de mărirea numelui său de: Naţie Română.
Tuturor compatrioţilor Noştri le trimitem Domneştile şi Frăţeştile Noastre urări; şi Dumnezeu să binecuvânteze Principatele Unite.
Datu-s-a în Domneasca Noastră reşedinţă a Ţării Româneşti, Bucureşti, în ziua de 8 februarie, anul 1859, iar al Domniei în Principatele Unite cel întâiu.
Alexandru Ioan I”
Data de 8 februarie – două semnificații care azi nu mai sunt amintite de nimeni.
8 februarie 1859, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza intra pentru prima dată ca Domnitor al României Unite în București.
8 februarie 1880, marchează recunoașterea independenței României de către Marea Britanie, Imperiul German și Republica Franceză.
La 8 februarie 1859, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza intra pentru prima dată ca Domnitor al României Unite în București, oraș care din 1862, va deveni capitala unică a României.
Drumul început la Iași, la 4 februarie 1859 și finalizat la 8 februarie 1859, la București a fost unul în care Domnitorul Unirii a fost aplaudat, onorat și primit cu o imensă bucurie de către locuitorii Țării Românești din orașele pe care coloana domnească le-a traversat: Focșani, sediul Comisiei Centrale, Buzău, Ploiești. Comandantul trupelor de dorobanți de la Buzău i-a dat onorul cu tricolorul și garda de onoare, iar la Ploiești, orașul era împodobit cu straguri tricolore, Fanfara a cântat neîncetat de la sosirea domnitorului, la 7 februarie, până pe 9 februarie. Domnitorul a pornit spre București în dimineața zilei de 8 februarie 1859, într-o duminică. La București, la 8 februarie 1859, intrând pe drumul ce traversa Pădurea Băneasa, domnitorul avea să vadă aliniați pe cele două laturi ale drumului circa 100 000 bucureșteni, în zona orașului Otopeni de azi, coloana urmând să mai străbată 15 km până la București, unde l-a așteptat Ministrul de Interne Nicolae Golescu, fost Locotenent Domnesc la 1848, care i-a pregătit cea mai luxoasă trăsură de paradă.
Un arc de triumf instalat la începutul Podului Mogoșoaiei (azi Calea Victoriei), aproximativ pe unde e azi Piața Victoriei și clopotele celor 130 biserici bucureștene au vestit venirea Domnitorului.
După slujba religioasă și depunerea jurământului, a fost citită proclamația semnată de domnitor al cărei final suna astfel: „Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării că voiu păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voiu priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, şi că nu voiu avea înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea Naţiei române.”
Celălalt moment, 8 februarie 1880, marchează recunoașterea independenței României de către Marea Britanie, Imperiul German și Republica Franceză. Deși, România își proclamase independența de stat la 9 mai 1877, iar Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 o recunoscuse condiționat, aceste trei mari puteri au decis să nu își trimită diplomații acreditați conform statutului de stat independent la București. României i s-au pus două condiții: să nu mai condiționeze acordarea cetățeniei române de apartenența la creștinism și să admită răscumpărarea acțiunilor trustului Stroussberg (finanțat de bancherii cancelarului german Bismarck de la concernul Bleichroder-Hansemann) care dăduse faliment și care nici nu finalizase rețeaua de căi ferate contractată cu mai mulți ani în urmă, cu statul român.
🇷🇴România a decis să acorde rezidenților necreștini din România cetățenia la cerere prin naturalizare-împământenire (883 de evrei înrolați în Armata Română în Războiul de Independență au primit cetățenia prin înalt decret al Principelui Carol I) și să răscumpere acțiunile trustului falimentar deși a ieșit foarte mult în pierdere.
Aceste condiții fiind îndeplinite, la 8 februarie 1880, Imperiul German, Marea Britanie și Republica Franceză au recunoscut independența României și au trimis la București plenipotențiarii acreditați cu rang de miniștri într-un stat independent.
Fie ca măreția acestor cuvinte să fie înțeleasă și prețuită de fiecare dintre noi!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 