De la 14 ani, dar nu fără reguli. Folosirea trotinetelor electrice ar putea fi condiționată de un curs rutier
Regulile pentru utilizarea trotinetelor electrice ar putea deveni mai stricte, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat. Inițiativa aparține senatorilor Valentina Aldea, Daniel Ghiță și Liviu-Sorin Robe, care motivează demersul prin creșterea numărului de accidente în care sunt implicate aceste vehicule.
În prezent, Codul Rutier permite utilizarea trotinetelor electrice de către persoane de cel puțin 14 ani, fără obligația de a urma cursuri suplimentare sau de a-și înregistra vehiculul. Proiectul depus prevede însă ca accesul pe drumurile publice să fie permis doar celor care au absolvit un curs de legislație rutieră la o unitate autorizată de pregătire a conducătorilor de vehicule.
„În cazul trotinetei electrice, conducerea acesteia pe drumurile publice este permisă numai persoanelor care au absolvit un curs de legislație rutieră în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule”, se arată în documentul citat.
Măsura vizează în special minorii, deoarece cei care dețin deja un permis de conducere nu ar fi obligați să urmeze acest curs. Absolvenții vor fi înscriși într-un Registru național al cursanților, gestionat de Autoritatea Rutieră Română, iar polițiștii vor putea verifica respectarea acestei condiții prin accesarea bazei de date.
Inițiatorii proiectului nu propun sancțiuni noi pentru nerespectarea obligației, susținând că se aplică amenzile deja prevăzute pentru bicicliști.
Statisticile recente arată o creștere semnificativă a numărului de accidente cu trotinete electrice: în 2024, 1.491 de persoane au ajuns la urgențe, iar în 2025, numărul a crescut la 2.751. În primele opt luni din 2025, două persoane au murit și 31 au fost grav rănite în astfel de accidente, potrivit datelor prezentate în expunerea de motive.
Legislația actuală prevede că adolescenții între 14 și 16 ani trebuie să poarte căști de protecție atunci când folosesc trotineta electrică. De asemenea, este interzis transportul a mai mult de o persoană pe o trotinetă, iar vehiculul trebuie să fie echipat cu lumini și elemente reflectorizante pentru circulația pe timp de noapte. Circulația pe trotuare este interzisă, însă trotinetele pot circula pe piste de biciclete sau pe drumuri cu limită de viteză de maximum 50 km/h, dacă nu există piste dedicate.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)