Cei care visează să ocolească Bucureștiul fără să stea blocați în trafic au primit, în sfârșit, o speranță: Autostrada A0 ar putea fi gata la finalul primăverii viitoare! Dar numai dacă avem „9 luni cu vreme bună, multă putere de muncă și un cashflow stabil”, avertizează Asociația Pro-Infrastructură.
Potrivit asociației, pe tronsonul A0 Nord Corbeanca-Mogoșoaia, șoferii ar putea circula în mai 2026, înainte de termenul contractual din noiembrie 2026. Românii de la Retter și-au asumat să termine lucrările înainte de deadline, însă misiunea nu e deloc ușoară: „Le va fi foarte greu, având în vedere că la pasajul pe A0 peste DN1A abia s-a început recent forarea piloților primei culei”, spun specialiștii.
Veștile bune nu se opresc aici. Birocrația e, în sfârșit, la pământ: „Mutarea rețelelor de utilități este practic rezolvată pe această secțiune”, mai anunță Asociația Pro-Infrastructură. Dar, ca de obicei, există și partea italiană a poveștii: pe segmentul spre A1, italienii de la Pizzarotti trag tare la drum, însă structurile sunt tot în mâinile Retter, concentrați pe pasajele critice peste DN7 și calea ferată.
Contractul pentru cei 17,5 kilometri ai lotului 1 al A0 Nord a fost semnat în septembrie 2023, cu ordin de începere din octombrie 2023. Termenul de finalizare rămâne noiembrie 2026, dar constructorii vor să taie panglica pe bucăți, ca să nu mai stea șoferii cu ochii la hârtii și promisiuni.
Optimismul plutește în aer: „Sunt șanse mari să își respecte termenul asumat prin contract și la sfârșitul anului viitor să circulăm neîntrerupt pe autostradă în jurul Capitalei, pe toți cei 100 de kilometri ai A0”, dau asociația speranțe. Rămâne de văzut dacă norocul și vremea țin cu România sau bucureștenii vor rămâne, încă un an, blocați la bariera ambuteiajelor.