Călin Georgescu, declarație politică – 1 2 februarie 2025

Călin Georgescu: Avem aceeași încredere în partenerii noștri din SUA, parteneri care reprezintă garanția și simbolul democrației internaționale,„”

de Florian
0 Comentarii 32 views
Calin Georgescu Presedinte Romania 2024-Credit Foto

Pe Facebook. Călin Georgescu a scris:

„Dragii mei, declarația de astăzi a doamnei avocat Maria Vasii a reprezentat o interpretare pozitivă și menită să ne transmită o acțiune de încredere în propriile forțe ale cetățenilor români din diaspora și nu numai.
Acțiunea la care doamna avocat a făcut referire este una raportată la demersul unui bun român din diaspora care a considerat că este absolut justificat să-și caute dreptatea într-o instanță internațională, considerându-se dezamăgit de lipsa de verticalitate a instanțelor românești.
Demersul românului nostru din Canada este unul demn și de apreciat, dar în ceea ce ne privește pe noi, întregul popor român, rămânem încrezători în demersurile legale depuse la instanțele europene, întrucât suntem un stat membru UE și deciziile acestor instituții sunt cele care pot transmite o decizie concretă și absolut necesară cu privire la reluarea turului 2.
În același timp, avem aceeași încredere în partenerii noștri din SUA, parteneri care reprezintă garanția și simbolul democrației internaționale, parteneri care știm că vor fi mereu și indiscutabil cei mai aprigi susținători ai libertăților și drepturilor civile garantate de Constituție”.

😊 Susține jurnalismul independent! 😊

Donează pentru a ne ajuta să aducem știrile corecte și relevante mai aproape de tine. Fiecare contribuție ne ajută să creștem și să continuăm. 🙌

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe Google News

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu

EQY NEWS

Portal de știri din Business, Life, Politica, Sănătate, Tehnologie și multe alte lucruri utile speciale pentru cititori.

©2022-2025 EQY News All rights reserved.