Miercuri, 4 noiembrie 2026 EUR 5,3428 USD 4,7793

Atenție, șoferi! Ploaie înghețată face ravagii pe șoselele din Oltenia. Risc uriaș de accidente

· 1 min citire · 104 citiri
1 mincitire 104citiri
Ascultă articolulVoce în limba română
0:001:41
FacebookDistribuie pe Facebook

Adaugă EQYNews pe Google

Atenție, șoferi! Ploaie înghețată face ravagii pe șoselele din Oltenia. Risc uriaș de accidente
via Facebook Poliția Română

Șoferii care circulă pe drumurile din Oltenia trebuie să fie extrem de atenți! Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis o avertizare serioasă privind apariția fenomenului de „ploaie înghețată” pe mai multe șosele din zonă.

Potrivit specialiștilor, ploaia înghețată transformă instantaneu asfaltul într-o adevărată oglindă de gheață, aproape imposibil de observat cu ochiul liber. „Freezing rain este unul dintre cele mai periculoase fenomene meteo pentru trafic”, a transmis CNAIR pe Facebook.

Stratul de gheață invizibil face ca aderența să fie aproape inexistentă, iar distanța de frânare crește dramatic. Riscul de derapaje și accidente este uriaș, chiar și la viteze mici. Drumarii acționează permanent cu utilaje și material antiderapant, însă efectul este limitat. „Important: acest fenomen nu permite acţionare preventivă – gheaţa se depune peste materialul antiderapant, formând un pod de gheaţă”, avertizează reprezentanții CNAIR.

Recomandările pentru șoferi sunt clare: reduceți viteza la minimum, păstrați distanță mare față de alte vehicule, evitați frânările și manevrele bruște, folosiți frâna de motor, iar dacă sunteți surprinși de fenomen, opriți în siguranță în afara carosabilului și așteptați intervenția utilajelor. Atenție sporită este nevoie mai ales pe poduri, pasaje, viaducte și în zonele umbrite.

CNAIR atrage atenția că, în cazul fenomenului de ploaie înghețată, este de preferat să evitați orice deplasare neesențială. Fenomenul pune în pericol nu doar mașinile, ci și viețile participanților la trafic.

Ți-a fost util articolul?

Facebook
Autor Redactor Alexandru Razvan

Dacă ți-a placut această știre, nu uita să lași un comentariu sau să o distribui pe rețelele de socializare. Îți multumesc că ești aici și faci parte din comunitatea EQYNews!

Toate articolele

Comentarii (0)

Fii primul care comentează

Adresa de email nu se publică. Comentariile sunt moderate.