Într-o postare publicată pe Facebook, europarlamentarul Vlad Gheorghe a lansat un apel public către primarul Capitalei, Nicușor Dan, să își asume candidatura pentru funcția de președinte al României ca independent.
„În aceste vremuri grele pentru România avem nevoie de cel care a reușit cu adevărat să unească pe toată lumea în jurul candidaturii sale. Avem nevoie de un candidat cu adevărat independent, fără partid, dar care a dovedit deja că poate să câștige bătălii grele”, a declarat Vlad Gheorghe, subliniind că Nicușor Dan ar fi omul potrivit pentru această misiune.
Gheorghe a făcut un apel și către liderii tuturor partidelor proeuropene, parlamentare și neparlamentare, să sprijine o astfel de candidatură independentă. Totodată, a îndemnat și cetățenii să susțină demersul: „Avem nevoie unii de alții să trecem peste acest moment greu!”
Această inițiativă vine într-un moment în care scena politică din România este într-o perioadă de tranziție și incertitudine, iar apelul lui Vlad Gheorghe aduce în discuție o posibilă alternativă la candidaturile clasice susținute de partide politice.
Deocamdată, Nicușor Dan nu a reacționat oficial la acest apel. Rămâne de văzut dacă primarul general al Capitalei va răspunde provocării lansate de europarlamentar.