Tudor Chirilă cere responsabilitate pentru Parcul Herăstrău
Celebrul cântăreț al anilor 2000 Tudor Chirilă este supărat pe dezastrul din Parcul Herăstrău, un monument natural batjocorit de concerte, baruri, discoteci. Artistul spune că apa duce sunetul la cote maxime către cartierele vecine și că este nedrept ca oamenii din zonă să suporte prin nesomn cheful unora de distracție.
Artistul, citat de Pro TV a răbufnit:
„Azi noapte iar a fost festival în Herăstrău. Ce nu știe Poliția Locală Sector 1 sau poate nu înțelege, este că luciul apei propagă și/sau amplifică sunetul, după caz. Astfel că poți auzi discotecile “autorizate” (i)legal de pe străzile din apropierea podului Grant dacă locuiești mai sus și orientat spre nord, nord-est. Că e absurd și imoral să transformi un parc-monument istoric în hub de discoteci, e o chestiune evidentă și orice cetățean dintr-o țară europeană mai răsărită știe asta. Doar că noi nu locuim într-o țară normală, ci într-una de speciali, preocupați doar de viețile lor, de copiii lor, de afacerile lor, de orașul lor care e doar al lor, nu și al “normalilor”.Când ești client pe terasele alea din Herăstrău te simți bine, noapte de vară, mai un șpriț, mai o gagică, poate iese ceva. Te faci avioane după care te duci să te culci în liniște că, na, ai obosit să-ți bubuie David Guetta în cap. Doar că locuitorii din zonă nu au parte de liniștea de care ai tu nevoie, client la terasă care te-ai distrat toată noaptea pe nesomnul altora.
Ei, tocmai pentru că nu poți aștepta empatie și exerciții de substituție de la toată lumea, există autorități. Care într-o țară normală și-ar face treaba. Aici doar pasează responsabilități care în final ajung tot în curtea celui prejudiciat.
Herăstrăul a ajuns ziua un parc insalubru, monument istoric și noaptea un cartier de discoteci care deranjeaza locuitori de pe TOATE laturile parcului. Așa ceva nici la Ibiza nu găsești. Ăsta e rezultatul administrațiilor locale de treizeci de ani încoace, rezultatul haosului urbanistic și rezultatul flexării legilor fără consecințe drastice.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)