Marius Baciu este noul antrenor al FCSB, cu contract pentru un an
FCSB a anunțat numirea lui Marius Baciu în funcția de antrenor principal. Acesta a semnat un contract valabil pentru un an, urmând să înceapă activitatea la echipă de a doua zi după semnare.
Gigi Becali a confirmat decizia, declarând pentru Fanatik: „L-am pus acum o oră. A semnat băiatul pe 1 an. Mâine dimineață se prezintă la antrenament și dăm drumul la treabă”.
Marius Baciu nu a mai activat ca antrenor în ultima perioadă, ocupându-se de analize fotbalistice la televiziune. Ultima echipă pregătită de acesta a fost Al Nahda din liga a doua a Arabiei Saudite, în sezonul 2022-2023. Anterior, a antrenat formații precum Sohar (Oman, 2020), Al-Taqadom (Arabia Saudită, 2020-2021) și Al-Arabi (Arabia Saudită, 2021-2022).
Baciu va debuta pe banca tehnică a FCSB în barajul cu FC Botoșani, care va avea loc duminică.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)