Lamine Yamal, cotat la 350 de milioane € la doar 18 ani! A depășit orice record din fotbal
Explozie de valoare pe piața transferurilor! Lamine Yamal, puștiul-minune de la FC Barcelona, a ajuns să fie evaluat la o sumă amețitoare: aproape 350 de milioane de euro! Cifra rupe toate recordurile din fotbal și îl face pe Yamal cel mai scump jucător din lume la orice vârstă.
Conform unui raport CIES, superstarul Barcei a depășit cu mult recordul transferului lui Neymar la PSG, care fusese de „doar” 222 de milioane de euro. Nimeni nu s-a apropiat de această sumă până acum!
Specialiștii spun clar: „Lamine Yamal valorează 349,6 milioane de euro! Nu există nimic comparabil în fotbalul actual”. La doar 18 ani, Yamal îi lasă în urmă pe Mbappe, Haaland sau Bellingham, fiecare cotat la maximum 180 de milioane de euro.
În topul celor mai valoroși tineri sub 20 de ani, Yamal îi domină clar pe ceilalți: Estevao (Chelsea) – 118,1 mil. €, Pau Cubarsí (Barcelona) – 112,7 mil. €, Franco Mastantuono (Real Madrid) – 102,4 mil. €, Warren Zaire-Emery (PSG) – 92,3 mil. €.
Yamal nu e doar un nume pe o listă. La Barcelona, este deja titular de bază, cu 115 meciuri, 29 de goluri și 39 de pase decisive! La naționala Spaniei, a debutat la numai 16 ani, iar acum are deja 23 de partide și 6 goluri. Cine nu îl vrea în echipă?
Fotbalul mondial așteaptă cu sufletul la gură: va rămâne Yamal la Barca sau va bate cineva recordul cu o ofertă nebună? Până una-alta, puștiul e pe tronul valorii absolute!
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)