Incendiul de la punctul de transformare electrică din Pucioasa a fost stins, iar persoanele evacuate s-au întors acasă
Incendiul izbucnit la un punct de transformare electrică din orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, a fost stins, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița.
Reprezentanții ISU au precizat că intervenția continuă la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru răcirea zonei afectate. „Dispozitivul de intervenție a fost redimensionat, la locul evenimentului a rămas o autospecială de stingere cu apă și spumă, care acționează în continuare pentru răcire”, a transmis ISU Dâmbovița.
Incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum, iar locuitorii din apropiere au fost avertizați printr-un mesaj RO-ALERT. Din motive de siguranță, persoanele aflate în proximitatea incendiului au fost evacuate preventiv. Acestea s-au întors în locuințe pe parcursul nopții, conform informațiilor oficiale.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)