GMSS-CPE Ghid de Navigare: Recomandări și Rute Alternative pentru Simularea Generală a Summitului CPE din 14 Mai
În pregătirea Summitului Comunității Politice Europene (CPE), Grupul Media pentru Știri de Securitate (GMSS-CPE) oferă cetățenilor informații și recomandări practice pentru ziua Simulării Generale, care va avea loc pe 14 mai. Aceste recomandări, care includ și hărți cu rute alternative de deplasare, sunt gândite pentru a asigura confortul și siguranța locuitorilor în timpul simulării.
Autoritățile naționale responsabile cu securitatea publică au publicat o serie de hărți cu rute alternative de deplasare valabile în intervalul 09:00 – 14:00, în ziua Simulării Generale a Summitului CPE. Traficul rutier pe arterele principale din sectoarele Centru și Botanica ale Chișinăului, precum și din zonele limitrofe capitalei, va fi restricționat pe durata simulării, pentru a permite deplasarea coloanelor oficiale.
Pentru a facilita circulația, locuitorilor Chișinăului li se recomandă să utilizeze sectorul Buiucani ca rută de tranzit pentru a evita zonele unde se va desfășura simularea. Dacă trebuie să se deplaseze din sectoarele Ciocana și Rîșcani spre sectorul Botanica sau partea de sus a sectorului Centru, circulația va fi permisă pe străzile Toma Ciorbă și Mihai Viteazul. Pentru deplasare din sectorul Botanica spre sectoarele Rîșcani și Ciocana, se pot utiliza strada Mihai Viteazul sau oricare alte străzi unde circulația nu este restricționată.
De asemenea, sunt prevăzute limitări de trafic pe traseele Bulboaca – Chișinău și invers. Transportul din direcția or. Bender către mun. Chișinău va fi redirecționat pe drumul național M5, prin localitatea Calfa sau pe drumul național G109(Delacău – Bulboaca – R2). Transportul din direcția raioanelor Ștefan Vodă și Căușeni către Chișinău va fi redirecționat pe drumul național M5 sau prin localitatea Calfa.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)