FCSB îl are în vizor pe Remus Guțea de la FC Voluntari
Marius Baciu, antrenorul echipei FCSB, a confirmat interesul pentru Remus Guțea, extrema stângă de 19 ani de la FC Voluntari. Baciu a declarat că Guțea este unul dintre tinerii jucători urmăriți de club în această perioadă de transferuri.
„Guțea e un copil bun. E în vizorul nostru. Avem mai mulți jucători tineri care sunt în discuțiile noastre. E un jucător care mi-a plăcut și înainte. Eu l-am urmărit și la echipa națională. Știam despre el, îl cunosc, dar avem mai mulți jucători sub vârstă care sunt în atenția noastră”, a spus Baciu la Prima Sport.
Remus Guțea este internațional U20 și a evoluat constant în sezonul recent încheiat din Liga 2, marcând 7 goluri și oferind 3 pase decisive în 32 de partide pentru FC Voluntari. Tânărul fotbalist și-a făcut junioratul la CS Mioveni și a jucat pentru această echipă în Superliga, sezonul 2022/2023.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)