Trump șochează la Davos: „SUA sunt motorul planetei!” și promite că nu va începe al Treilea Război Mondial
La Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a ținut un discurs plin de declarații incendiare, lăudând economia țării sale și punând Europa la zid pentru deciziile greșite din ultimii ani.
„Statele Unite trăiesc cea mai rapidă și amplă revenire economică din istoria noastră. Aproape nu există inflație și avem o creștere economică excepțională”, a susținut Trump, subliniind rolul de lider al SUA în economia globală.
Vorbind despre relațiile cu Europa, liderul de la Casa Albă a afirmat: „Noi credem în legăturile care ne unesc cu Europa. Vreau să văd prosperitate. De aceea, teme precum energia, comerțul, imigrația și creșterea economică trebuie să fie în centrul atenției tuturor celor care își doresc un Vest puternic și unit”.
Trump nu a evitat nici subiectul fierbinte al conflictului dintre Rusia și Ucraina. Președintele american a declarat că a pus capăt la „opt războaie” și este aproape să rezolve și criza ucraineană. „Vorbesc cu președintele Putin, el vrea o înțelegere. Vorbesc și cu președintele Zelenski, cred că și el vrea o înțelegere. Mă întâlnesc cu el azi. Poate e chiar aici, în sală”, a spus Trump. Potrivit acestuia, o soluție la conflict va fi găsită într-un „timp rezonabil de scurt”.
Cu aplomb, Trump a subliniat: „Al Treilea Război Mondial din cauza Ucrainei nu va exista, iar președinția mea a împiedicat acest lucru”.
Într-o altă declarație surprinzătoare, Trump a readus în discuție subiectul Gronlandei: „Am luptat pentru Danemarca. Am păstrat acest mare, frumos bloc de gheață pentru Danemarca”, dar a subliniat că SUA are nevoie de insulă pentru securitatea națională și internațională. „Numai Statele Unite pot proteja acest uriaș masiv de pământ, acest gigantic bloc de gheață, să-l dezvolte și să-l facă bun pentru Europa”.
Despre operațiunile militare din Venezuela, Trump a afirmat: „Avem arme despre care nimeni nu știe. Probabil că nu ar trebui să vorbesc despre asta, dar avem arme uimitoare”. În urma unei operațiuni recente, forțele americane l-au capturat pe fostul președinte Maduro și pe soția acestuia, aceștia urmând să fie judecați în SUA pentru acuzații de „narco-terorism” și trafic de arme.
Trump a încheiat cu optimism în privința viitorului Venezuelei: „Venezuela va avea o dezvoltare fantastică. Apreciem toată colaborarea pe care ne-au oferit-o”.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)