Trump, presiuni uriașe asupra lui Zelenski: „Dacă vrea, Putin te va distruge!”

de Redactor Alexandru Razvan
0 Comentarii 37 views

Discuție explozivă între Donald Trump și Volodimir Zelenski! Surse de top confirmă că președintele american i-a cerut liderului ucrainean să cedeze întreaga regiune Donbas către Rusia.

Potrivit informațiilor apărute, întâlnirea de la Casa Albă s-a transformat rapid într-o adevărată ceartă, cu tonuri ridicate și acuzații dure. Publicația Financial Times scrie că Trump a refuzat categoric să ofere Ucrainei noi arme și i-a transmis clar lui Zelenski: „Dacă vrea, Putin te va distruge!”

Negocierile s-au purtat pe muchie de cuțit, Trump insistând ca Ucraina să accepte propunerea președintelui rus Vladimir Putin de a preda complet provinciile Donețk și Lugansk. „Fie ajunge la un acord, fie se expune distrugerii țării sale”, ar fi tunat Trump, potrivit unei surse europene.

Alte surse europene prezente la discuții au povestit că Trump a petrecut o mare parte din întâlnire „ținându-i prelegeri” lui Zelenski, repetând argumentele lui Putin și presând la maximum pentru cedarea Donbasului.

După negocieri, Trump a scris pe Truth Social: „Ei trebuie să se oprească acolo unde sunt. Să-i lăsăm pe amândoi să revendice victoria. Să lăsăm istoria să decidă”, chemând la înghețarea actualei linii a frontului și la încheierea unui acord rapid între Ucraina și Rusia.

În timp ce presa internațională vuiește, Zelenski a declarat doar că a existat un acord de „diminuare a tensiunilor”. Însă, pe holuri, diplomații șușotesc că Ucraina a fost practic forțată de Trump să facă o concesie gigantică în fața Moscovei. Războiul din Donbas riscă să se încheie cu un compromis șocant, dictat de la Washington!

RECOMANDĂRI EQYNews.ro

Lasă un comentariu