Trump face valuri: Întrebări incomode pentru Ucraina despre rachetele Tomahawk! Se schimbă soarta războiului?
Situație tensionată la Washington! Donald Trump pune presiune pe Ucraina și vrea răspunsuri clare despre rachetele americane Tomahawk. Liderul american a declarat răspicat: „Cred că va trebui să pun întrebarea despre unde vor ajunge rachetele. Aș pune câteva întrebări. Nu mă aștept la o escaladare”.
Ucrainenii habar nu au ce decizie finală a luat Trump privind livrarea acestor arme letale către Kiev, scrie presa internațională. Surse din guvernul ucrainean recunosc că totul e incert: „Nu știm care a fost decizia președintelui Trump”, a spus oficial un apropiat al administrației de la Kiev.
Americanii sunt îngrijorați că nu pot controla ce vor face ucrainenii cu Tomahawk-urile. Aceste rachete de top, dezvoltate în anii ’70, au o viteză de 885 km/h și pot lovi ținte la distanțe între 1.250 și 2.500 de kilometri! De la comanda unui simplu buton, pot distruge radare, baze aeriene, centre de comandă sau baterii antiaeriene.
Cu toate acestea, Reuters susține că transferul Tomahawk-urilor rămâne puțin probabil. În schimb, Ucraina ar putea primi alte sisteme, cu o rază de acțiune mai mică.
Rusia a reacționat imediat! Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, avertizează: „Livrarea rachetelor Tomahawk către Ucraina ar însemna un nou val periculos de tensiuni”. Totodată, Vladimir Putin a spus ferm că aceste rachete nu pot fi folosite fără implicarea directă a armatei SUA și că așa ceva ar rupe relațiile Moscova-Washington: „Furnizarea rachetelor ar putea distruge relațiile ruso-americane”.
Se joacă la ruletă cu armele grele și lumea urmărește cu sufletul la gură dacă Trump va apăsa butonul verde pentru Tomahawk!
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)