Donald Trump a făcut declarații tranșante privind războiul din Ucraina, susținând că Kievul a avut la dispoziție trei ani pentru a negocia, dar a ales să nu o facă. Fostul președinte american a adus în discuție inclusiv negocierile de la Istanbul, din primele săptămâni ale invaziei ruse, când, potrivit lui, Ucraina „era încă neafectată de război”, însă conflictul a continuat fără un acord de pace.
Într-un interviu acordat postului Fox News, Trump a fost întrebat dacă Statele Unite sprijină solicitarea Rusiei ca în Ucraina să fie organizate alegeri ca o condiție pentru încheierea războiului. „Avem o situație în care în Ucraina nu au fost organizate alegeri, avem lege marțială, iar liderul Ucrainei – îmi pare rău să spun asta – este la o rată de aprobare de 4%… țara a fost făcută praf și arată ca un șantier de demolări”, a spus Trump.
El și-a reiterat poziția privind necesitatea încheierii conflictului și a făcut un apel la pace. „Vreau pace. Știți de ce? Pentru că nu mai vreau să văd cum sunt uciși acei oameni. Mă uit la oamenii care sunt uciși – sunt ruși, sunt ucraineni, sunt oameni”, a afirmat fostul lider de la Casa Albă.
Întrebat cum răspunde celor care acuză administrația SUA că negociază cu Rusia fără ca Ucraina sau Uniunea Europeană să fie implicate, Trump a fost categoric: „Au că sunt supărați pentru că nu au un loc la masă. Ei bine, au avut un loc vreme de trei ani”.
Referitor la riscul ca Rusia să instaleze un regim marionetă la Kiev, Trump a susținut că scopul negocierilor nu este legat de viitorul politic al liderilor, ci de oprirea războiului. „Aveți acum o conducere care a permis pornirea și continuarea unui război care nu ar fi trebuit să aibă loc vreodată, chiar și fără Statele Unite”, a declarat Trump, arătându-l cu degetul pe președintele Joe Biden. „Noi am avut un președinte foarte incompetent, care nu știa ce face – spunea lucruri prostești. A fost ceva ce nu ar fi trebuit să se întâmple”, a continuat el, susținând că, dacă ar fi fost la putere, l-ar fi convins pe Vladimir Putin să nu invadeze Ucraina.
Trump a avertizat că războiul ar putea escalada și că există riscul unui conflict global. „Vreau să încerc să salvez milioane de vieți!”, a spus el, avertizând că, dacă războiul continuă, există pericolul unui al Treilea Război Mondial.
Fostul președinte american a ridicat și problema fondurilor alocate Ucrainei de către Statele Unite. „Le-am dat 350 de miliarde de dolari… unde sunt acești bani? Unde s-au dus? Nu văd nicio evidență”, a afirmat Trump, acuzând Europa că a contribuit doar cu un procent nesemnificativ la sprijinirea Ucrainei, deși este direct afectată de acest conflict.
Între timp, la Kiev, președintele Volodimir Zelenski a avut o reacție fermă față de negocierile dintre SUA și Rusia, desfășurate fără participarea Ucrainei. „Ucraina nu va accepta. Ucraina nu a știut nimic despre asta. Și consideră că orice negociere privind Ucraina, dar fără Ucraina, nu va avea vreun rezultat”, a declarat Zelenski.
Planificată inițial să participe la discuțiile din Arabia Saudită, delegația ucraineană a fost exclusă, iar Zelenski și-a anulat vizita programată la Riyadh. „Nu voi merge în Arabia Saudită. Am amânat vizita până pe 10 martie și îi așteptăm la Kiev pe reprezentanții SUA”, a anunțat liderul ucrainean pe platforma X.
La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a explicat absența Ucrainei de la negocieri prin lipsa de încredere a Moscovei în intențiile Kievului. „Nu știu ce ar putea face oficialii de la Kiev la masa negocierilor. Dacă scopul lor este să obțină un armistițiu înșelător, pentru ca între timp să se pregătească pentru continuarea războiului – ceea ce le stă în obicei și în fire – atunci de ce să-i mai invităm?”, a declarat Lavrov.
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a confirmat că discuțiile de la Riyadh au inclus și subiectul organizării de alegeri în Ucraina, un aspect care complică și mai mult relațiile dintre Washington și Kiev. Zelenski a explicat în repetate rânduri că, din cauza legii marțiale, organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale este imposibilă în actualul context de război.
Președintele Vladimir Putin a speculat această situație și a susținut că Ucraina nu mai are un guvern legitim. „Rusia ar putea purta negocieri cu regimul Zelenski, însă nu ar putea semna niciun acord, pentru că mandatul președintelui Ucrainei a expirat și este ilegitim”, a afirmat liderul de la Kremlin.
Negocierile dintre SUA și Rusia ridică semne de întrebare asupra viitorului Ucrainei și al sprijinului occidental. Rămâne de văzut dacă administrația americană va continua acest demers fără implicarea Kievului sau dacă va găsi o cale de compromis care să includă și guvernul ucrainean.